Un român căutat de polițiști, găsit într-o mașină în Portul Constanța
În data de 08.10.2023, polițiștii de frontieră din cadrul Gupului de Nave Constanța, în poarta de acces nr. 9 a Portului Constanța, au efectuat controlul asupra unui autoturism în care se aflau mai multe persoane.
Astfel, în urma verificărilor specifice, polițiștii de frontieră au descoperit faptul că pe numele uneia dintre persoanele aflate în autoturism, era emis un mandat european de arestare preventivă, de către autorităţile române.
Ca urmare a celor constatate, a fost luată măsura întreruperii călătoriei persoanei respective, care a fost predată unei echipe operative din cadrul IPJ Constanţa.
Sursă foto: facebook/Constanța Port
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.