(Video) Bărbatul, care a fost dat dispărut în urma accidentului naval care a avut loc în Delta Dunării, nu a fost găsit. Scafandrii l-au căutat și astăzi
În jurul orei 12.30, duminică, Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Delta” al județului Tulcea a fost anunțat prin apel la numărul unic de Urgență 112, despre faptul că în zona localității Mila 23 s-a produs un accident naval între două ambarcațiuni, iar în urma acestuia o persoană de sex masculin este dispărută în apă.
Pentru căutarea persoanei dispărute au fost alocate forțe și mijloace din cadrul pichetului de pompieri Crișan și un elicopter SMURD. Însă, la lăsarea serii, pompierii și elicopterul SMURD s-au restras.
Luni, 20 septmrbie, căutările au fost reluate, dar nici de data aceasta, pompierii și scafandri, nu l-au găsit.
În această dimineață, căutările bărbatului au fost reluate. Au participat pompierii din cadrul Pichetului de Pompieri Crișan și patru scafandri, doi din cadrul Detașamentului Tulcea și doi din cadrul ISU Brăila. Este vorba despre un turist german, în vârstă de 68 de ani.
„În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă şi distrugere.”, a anunţat IPJ Tulcea.
Sursă video: ISU „Delta” Tulcea
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.