Medhouse banner

România a învins Cipru cu 2-0 şi păstrează vii speranţele pentru calificarea la Campionatul Mondial

Date:

România este pe locul 3 în grupă

Naționala României s-a impus cu 2-0 în fața selecționatei Ciprului, într-un meci disputat pe Național Arena și controlat în mare parte de „tricolori”. Deși oaspeții au opus rezistență și au încercat să țină pasul, elevii lui Mircea Lucescu au făcut diferența înainte de pauză.

Florin Tănase a deschis scorul în minutul 43, după o pasă decisivă primită de la Dennis Man, care a demarat din propria jumătate. Două minute mai târziu, Man a înscris și el, stabilind scorul final al întâlnirii.

Cu un gol și un assist, Dennis Man a fost desemnat omul meciului, primind nota 8,3 pe platforma Sofascore – cea mai mare de pe teren. Pe locul doi s-a clasat Mihai Popescu, cu 7,7.

Repriza a doua nu a adus schimbări pe tabelă, iar România își trece în cont o victorie meritată și trei puncte importante în Grupa H.

În cealaltă partidă a grupei, Austria a surclasat San Marino în deplasare, conducând cu 3-0 încă din minutul 15. Scorul final a fost 5-0, într-un meci fără istoric pentru formația lui Ralf Rangnick.

România acumulează 6 puncte după patru meciuri și ocupă locul 3 în Grupa H. Bosnia-Herțegovina este lider, urmată de Austria.

Sursa foto: Gândul.ro

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, șoferi! Bulevardul Tomis se închide pentru mașini de sâmbătă dimineață

Bulevardul Tomis devine din nou pietonal în acest weekend La...

Noi acțiuni de dezinsecție programate în această seară în municipiul Constanța

Atenție, constănțeni! Încep acțiunile de dezinsecție în parcuri și...

ANPIS a virat fondurile pentru plățile de asistență socială aferente lunii mai 2026

Sprijin financiar pentru familii și persoanele cu dizabilități: Plățile...