Medhouse banner

Salariile din IT, energie și construcții au înregistrat creșteri semnificative în 2025. Angajatorii continuă să fie competitivi

Date:

Industria IT rămâne lider în topul salariilor medii nete, cu o creștere de 11%

2025 a fost un an în care angajatorii au tratat cu prudență planurile de extindere a echipelor, dar și de majorare a salariilor sau a pachetelor de beneficii extrasalariale. Cu toate acestea, au fost și angajatori care au continuat politicile de ajustare salarială, chiar și în procent de două cifre comparativ cu 2024.

„Avem, pe de o parte companiile care au politici interne de creșteri salariale anuale cel puțin cu nivelul inflației și care nu se abat de la această linie decât în situații excepționale și, pe de altă parte, angajatori din domenii care continuă să facă angajări și care se lovesc de o lipsă acută de candidați specializați în piață, ceea ce înseamnă că trebuie să rămână competitivi din punct de vedere salarial, nu doar în fața candidaților, dar și în ceea ce-i privește pe angajați”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs.

Potrivit datelor Salario, comparatorul salarial marca eJobs, sectorul IT a înregistrat cele mai mari creșteri salariale în 2025, de aproximativ 11% comparativ cu anul trecut, asta deși începutul anului a venit cu eliminarea facilităților fiscale pe care companiile din domeniu le mai aveau pentru angajați. În acest context, IT-ul rămâne sectorul care plătește cel mai bine în acest moment, cu o medie salarială netă de 8.000 de lei pe lună.

Alte două sectoare care  au avut anul acesta salarii în creștere au fost energia, unde datele arată un plus în salarii de 8% comparativ cu 2024 și construcțiile, unde au fost raportate salarii cu 10% mai mari.

„În aceste două cazuri particulare, creșterile au fost influențate și de deficitul de candidați, muncitorii calificați și inginerii fiind două dintre cele mai căutate segmente de candidați ale ultimilor ani. Chiar și într-un peisaj economic precum cel pe care îl traversăm acum, lupta angajatorilor pentru a atrage muncitori calificați precum electricieni, instalatori, zugravi sau ingineri, indiferent de aria de specializare, este acerbă”, explică Bogdan Badea.

Anul acesta, salariile medii nete pentru au fost de 5.000 de lei pentru construcții și 6.500 de lei pentru energie, conform Salario.

Alte industrii în care salariile au crescut anul acesta au fost telecomunicațiile (+11%), farma (+15%), imobiliare (+11%) și audit și consultanță (+10%). Astfel mediile nete salariale, la nivel național, pentru aceste domenii au fost următoarele, în 2025: 6.000 de lei pentru telecomunicații, 5.200 de lei pentru farma, 5.000 de lei pentru imobiliare și 5.500 pentru audit și consultanță.

„Pe lângă toate motivele expuse anterior, creșterea TVA și faptul că nivelul inflației este de aproape două cifre înseamnă că puterea reală de cumpărare a românilor a scăzut, context care i-a determinat pe mulți dintre angajații care au început să aibă dificultăți financiare să caute job-uri cu salarii mai mare.

Prevenirea unei avalanșe de plecări este un alt argument care a fost luat în calcul de cei care au majorat salariile anul acesta. Angajatorii, în special cei din sectoare unde nivelurile salariale medii sunt mai reduse, precum producție, retail ori industria alimentară vor resimți o presiune externă de a ridica plafonul salarial”, detaliază Bogdan Badea.

De cealaltă parte, se regăsesc sectoare precum financiar / contabilitate, banking, administrativ / logistică sau transport / distribuție, unde salariile au rămas plafonate. În aceste cazuri, vorbim despre medii care pornesc de la 4.500 de lei, pentru administrativ / logistică și ajung pana la 5.000 de lei, pentru financiar / contabilitate, banking și transport / distribuție.

În acest moment, pe eJobs.ro sunt disponibile 22.000 de joburi. Alte 6.000 de locuri de muncă sunt deschise pe iajob.ro, platforma de locuri de muncă lansată de eJobs și dedicată candidaților care își doresc să se angajeze rapid, fără a mai trece prin pașii tradiționali ai unui proces de recrutare, precum crearea unui CV.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Incendiu violent în Murighiol. Două pensiuni au fost cuprinse de flăcări

Vântul puternic îngreunează misiunea pompierilor. Incendiu generalizat la două...

Cum poți plăti factura de apă pe 1 Mai? Casieriile RAJA vor fi închise

Atenție, abonați! Casieriile RAJA și compartimentele cu publicul nu...

Alertă alimentară! Arahide retrase de la vânzare din magazine. Consumatorii, avertizați despre prezența aflatoxinelor

Arahide „Fine Life” retrase de urgență din magazine Autoritatea Națională...