Administraţia Naţională de Meteorologie a emis astăzi mai multe atenţionări de tip Cod galben de intensificări ale vântului şi ploi însemnate cantitativ, ce vor cuprinde, treptat, jumătate din ţară, până duminică seara.
Astăzi este valabil până la ora 21.00 un cod galben de vânt, în Banat, sudul Crişanei şi în Carpaţii Meridionali, cu viteze în general de 55 – 65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 70 – 80 km/h.
Un alt Cod galben, de data aceasta de ploi însemnate cantitativ, va fi în vigoare în intervalul 4 octombrie, ora 23:00 – 5 octombrie, ora 15:00, în sudul Banatului, în vestul şi nordul Olteniei, în vestul şi sud-vestul Transilvaniei. Astfel, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 30 l/mp şi, izolat, de peste 40 l/mp.
În perioada 5 octombrie, ora 15:00 – 6 octombrie, ora 12:00, este vababilă o atenţionare Cod galben de averse însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică.Aceasta vizează regiunea Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi sud-estul Transilvaniei. Cantităţile de apă vor ajunge la 30 l/mp şi pe arii restrânse vor depăşi 50 l/mp.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.