Edward Iordănescu a cerut realism: “Nu avem trei sau patru garnituri, precum Franța, Anglia sau Spania”
Selecţionerul României, Edward Iordănescu, consideră că amicalul pe care Naţionala îl va disputa marţi seară, la Madrid, în compania Columbiei, va fi unul mult mai dificil decât partida de la Bucureşti, cu Irlanda de Nord. “Vorbim despre un alt nivel. Columbia este cea mai în formă naţională din lume la acest moment. Este o echipă foarte bine organizată, foarte eficientă, cu multă calitate individuală. Am văzut meciurile lor. Sunt o combinaţie între fantezia sud-americană şi disciplina, rigoarea a ceea ce înseamnă Europa”, a declarat Iordănescu.

„A fost un test util”
În opinia lui Iordănescu, meciul disputat vineri la Bucureşti, în compania Irlandei de Nord şi încheiat la egalitate, 1-1, a fost util. “Sunt jocuri amicale, dar sunt legate din anumite puncte de vedere între ele. Chiar dacă nu am făcut cel mai spectaculos sau eficient joc, pentru mine şi staff-ul meu a fost un test util şi, bineînţeles, la fel şi pentru echipă. Cu siguranţă că ne-am fi dorit ca anumite lucruri să fie diferite, însă echipa a avut o atitudine bună, am avut controlul jocului în totalitate. Trebuia să găsim niște decizii mai corecte, care să ne apropie rezultatul și victoria. După meci am fost supăraţi. Am dorit să câştigăm, am dorit să ne bucurăm suporterii, am dorit să continuăm linia foarte bună”, a spus Iordănescu.
„Încercăm să forţăm mărirea ariei de selecţie”
Acesta a vorbit şi despre aria de selecţie a României, care nu se poate compara cu cea a altor echipe din Europa. “Cu riscul de a supăra multă lume îmi asum ce spun acum. Nu avem trei sau patru garnituri precum Franța, Anglia sau Spania. Încercăm să forțăm mărirea ariei de selecție, încercăm să stimulăm competiția internă”, a mai spus Iordănescu.
România joacă împotriva Columbiei marţi seară, de la 21.30, pe stadionul lui Atletico Madrid. În jur de 20.000 de suporteri români sunt aşteptaţi în tribune.
