Sfatul medicului OCH. Factorii de risc în apariția diabetului zaharat

Date:

Diabetul zaharat este o afecțiune cronică și apare atunci când organismul nu mai produce insulină sau când corpul nu mai poate utiliza corect insulina. Informațiile din acest articol sunt oferite de un specialist OCH.

Mecanisme de apariție a diabetului

Diabetul este caracterizat de tulburarea secreției de insulină la nivel pancreatic, dereglare metabolică ce duce la apariția glicemiei crescute.

  • Diabetul de tip 1, insulinodependent, este o boală autoimună în care se produce o autodistrucție celulară pancreatică cu secreție insuficientă de insulină. Acest tip de diabet este întâlnit preponderent la persoane sub 30 de ani și necesită tratament cu insulină toată viața.
  • În cazul diabetului de tip 2, apare rezistența la insulină (organismul nu mai poate utiliza eficient insulina).
  • Diabetul gestațional este specific perioadei de sarcină; apare în general în trimestrul 2 sau 3 și în circa jumătate din cazuri, boala se remite după ce femeia naște.

    Tratamentul diabetului la OCH

Factori favorizanți în diabetul de tip 1

Diabetul de tip 1 este o boală autoimună și nu poate fi prevenit. Apariția afecțiunii e posibil să fie influențată de:

• Factori genetici – dacă unul dintre părinți are diabet de tip 1, crește riscul copilului de a dezvolta boala;

• Infecții virale (enterovirusuri, rotavirusuri) ale mamei în timpul sarcinii / vârsta înaintată a mamei în sarcină;

• Expunerea precoce la proteine din lapte de vacă;

• Lipsa vitaminei D;

• Factori geografici – incidența diabetului de tip 1 este mai mare în regiunile nordice și în tările dezvoltate.

Tratamentul corect al obezității

Factori favorizanți în diabetul de tip 2

Cea mai întâlnită formă a diabetului de tip 2 este asociată cu excesul ponderal. Obezitatea la nivel abdominal (grăsimea viscerală) crește riscul de a dezvolta diabetul caracterizat prin rezistența la insulină și/sau o secreție neadecvată de insulină.

• moștenirea genetică – dacă există rude cu diabet de tip 2, crește riscul de a dezvolta afecțiunea;

• istoric de diabet gestațional – diabetul în timpul sarcinii sau nașterea unui copil peste 4 kg, poate să fie un semn al instalării în viitor a diabetului de tip 2 (mai ales după 45 de ani);

• hipertensiunea arterială, dislipidemia – sunt afecțiuni des asociate cu diabetul de tip 2;

• factori hormonali – sindromul ovarelor polichistice poate contribui la apariția afecțiunii;

• vârsta – statistic, șansele de a dezvolta diabet de tip 2 cresc odată cu înaintarea în vârstă;

• lipsa activității fizice – contribuie la acumularea de grăsime corporală și la scăderea sensibilității la insulină;

• alimentația dezechilibrată / consumul excesiv de alcool – afectează metabolismul glucozei și al insulinei;

• stresul cronic – determină creșterea secreției de hormoni de stres, care interferează cu metabolismul insulinei.

Diabetul – o boală care cere disciplină în stilul de viață

Factori favorizanți în diabetul gestațional

Diabetul gestațional este acea formă de diabet care apare / este diagnosticat pentru prima dată în sarcină și este asociat cu modificările hormonale și metabolice specifice sarcinii și afectează astfel sensibilitatea organismului la insulină.

• femeile care au avut diabet gestațional într-o sarcină anterioară, prezintă un risc crescut de recurență;

• istoricul familial de diabet de tip 2 crește riscul de apariție a diabetului gestațional;

• nașterea în trecut a unui copil macrosom (cu greutatea de peste 4 kg) poate indica predispoziție pentru diabet gestațional;

• sindromul ovarelor polichistice poate crește rezistența la insulină;

• indice de masă corporală (IMC) ridicat înainte de sarcină, dar și excesul de greutate în timpul sarcinii;

• vârsta maternă avansată (femeile trecute de 35 de ani care rămân însărcinate);

• prediabet – glicemia ușor crescută înainte de sarcină;

• sarcina gemelară/ multiplă crește solicitările metabolice și riscul de diabet gestațional;

• hipertensiunea arterială (cronică sau gestațională);

• istoric de pierderi de sarcină sau complicații obstetricale – femeile cu avorturi spontane anterioare, moarte fetală intrauterină, alte complicații în sarcini anterioare pot crește riscul de diabet gestațional;

• sedentarismul, alimentația dezechilibrată.

La Ovidius Clinical Hospital, pacienții beneficiază de consultații de diabet, nutriție și boli metabolice, decontate prin Casa de Asigurări de sănătate, în baza unui bilet de trimitere pentru această specialitate.

Dr. Luciana Gavrizi-Zafiumedic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice, cu experiență dobândită în spitale de prestigiu din România și Franța, asigură consultații gratuite dedicate pacienților cu diabet și alte afecțiuni metabolice, în cadrul Ovidius Clinical Hospital sau la Policlinica OCH Constanța.

Dr. Luciana Gavrizi-Zafiumedic primar diabet zaharat, nutriție și boli metabolice


Dislipidemiile – pericolul grăsimilor din sânge

Programați-vă la medic pentru orice problemă medicală, efectuați controale de rutină în mod regulat. Pentru diagnosticarea, evaluarea și îngrijirea potrivită a oricărei afecțiuni, consultați medicii Ovidius Clinical Hospital. #AducemPerformanțaAcasă

Programează o consultație la OCH

OCH este cel mai mare și modern spital privat din Sud-Estul României și oferă o gamă completă de servicii medicale, diagnostic rapid, tratament modern și abordare multidisciplinară. Pacienții pot apela la serviciile OCH atât în spital, cât și la Policlinica OCH Constanța, unde vor fi consultați și tratați de medici cu experiență națională și internațională.

Pentru programări și informații, sunați la telefon 0241 480 400.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Recomandări pentru protecția împotriva site-urilor-clonă!

Un site-clonă este o pagină web frauduloasă Un site-clonă este...

Ministerul Muncii lansează un instrument digital pentru actualizarea ocupațiilor

Instrument digital pentru actualizarea ocupațiilor din România Ministerul Muncii, Familiei,...

(Foto/Video) Razie de amploare în Portul Constanța. Polițiștii au aplicat mai multe amenzi

Polițiștii au suspendat două permise de conducere La data de...