Silviu Coșa și-a înaintat cererea de eliberare din funcție. Cine este noul prefect al județului Constanța

Date:

Silviu Coșa a prezentat bilanțul activităților

Astăzi, 02 octombrie 2024, începând cu ora 12:00, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, a avut loc ședința Colegiului Prefectural, în cadrul căreia a fost prezentat bilanțul activităților desfășurate de Instituția Prefectului pe durata mandatului prefectului Silviu-Iulian Coșa.

Ședința are loc ca urmare a înaintării, către viceprim-ministrul României și ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Marian Predoiu, a cererii de eliberare din funcție, în contextul respectării obligațiilor legale privind incompatibilitatea funcției de prefect cu candidatura la alegerile parlamentare.

Silviu Coșa se află pe lista Partidului Național Liberal pentru un post de senator.

Noul prefect al județului Constanța a fost numit, oficial, Adrian Teodor Picoiu, actualmente consilier local la Techirghiol (PNL). Jurământul va fi depus mâine, 3 octombrie.

De asemenea, în cadrul ședinței, prefectul Silviu-Iulian Coșa a prezentat un raport sintetic privind activitățile desfășurate de Instituția Prefectului pe durata mandatului său. Acesta a evidențiat atât realizările, cât și provocările întâmpinate în coordonarea și implementarea politicilor guvernamentale la nivel județean.

Sursă foto: facebook

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Vindea produse contrafăcute în Obor. Marfa a fost confiscată

Jandarmii constănțeni, din nou la datorie în weekend: acțiuni...

Waze a introdus un buton de raportare a radarelor din sistemul e-SIGUR!

Utilizatorii Waze pot acum semnala cu ușurință locația exactă...

Ghișeele SPIT sunt închise în perioada 1 – 2 mai 2025!

În perioada în care activitatea instituției este suspendată, contribuabilii...

Cireşele de… aur! Cât costă un kilogram în pieţele din Constanţa

Cireşele sunt şi în acest an produse de lux! Ca...