sursa foto: discoverdobrogea.ro
Sindicaliştii vor să tragă un semnal de alarmă faţă de “bătaia de joc a guvernanţilor”
Sindicatul „Ovidius” al Lucrătorilor din Muzee Constanţa se află joi în grevă japoneză. Reprezentanţii organizaţiei spun că vor astfel să tragă un semnal de alarmă faţă de modul în care sunt trataţi de guvernanţi.
“În contextul neonorării promisiunilor făcute de Guvernul României în timpul negocierilor cu reprezentanţii Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Presă „CulturMedia” şi preşedintele CNS Cartel Alfa, domnul Bogdan Iuliu Hossu, privind eliminarea inechităţilor salariale apărute ca efect al OUG 128/2023, angajaţii din muzeele şi bibliotecile publice sunt, din nou, umiliţi, iar munca lor nerespectată. Ca răspuns la această atitudine, sindicatele îşi respectă de cuvânt dat membrilor şi declanşează acţiuni de protest în toată ţara, conform programului anunţat în a doua jumătate a lunii martie”, spun aceştia într-un comunicat de presă.
Banderole albe în timpul programului de lucru
În cadrul grevei japoneze, aceştia vor purta, în timpul programului de lucru, o banderolă albă, pe care îşi vor scrie nemulţumirile „existente la nivelul ramurilor profesionale, afectate de bătaia de joc a guvernanţilor”. La acţiune vor lua parte sindicaliştii de la Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa, Muzeul de Artă Populară Constanţa, Muzeul de Artă Constanţa şi Biblioteca Judeţeană „Ioan N. Roman” Constanţa.
“Dacă şi tu crezi că, pentru muncă egală, remuneraţia trebuie să fie egală, că orele suplimentare trebuie plătite şi că instituţiile de cultură trebuie să fie finanţate corespunzător, pentru a ieşi din praful în care se afundă din ce în ce mai adânc, poartă joi o banderolă albă!
Dacă ai observat condiţiile necorespunzătoare în care lucrează angajaţii din instituţiile de cultură, lipsurile cauzate de personalul insuficient, de dotările depăşite, care le îngreunează munca lucrătorilor şi care nu le permite să se adreseze publicului aşa cum acesta merită, poartă o banderolă albă în data de 4 aprilie!”, mai spun sindicaliştii, care avertizează că nu se vor opri aici.
