Bărbatul a fost reținut de polițiști
La data de 18 ianuarie 2025, Poliția Stațiunii Sovata a fost sesizată, de către o femeie, de 23 de ani, prin plângere, cu privire la faptul că, în timp ce se afla la locuința sa, a fost agresată de unchiul său, fiind totodată amenințată cu o armă.
La locuința bărbatului în cauză, a fost identificată o armă lungă neletală, cu aer comprimat, destinația tir sportiv, care face parte din categoria celor supuse autorizării, fără serie și calibru vizibile pe ea.
S-a constatat că arma era deținută ilegal de către bărbatul, în vârstă de 52 de ani, din Sovata.
Față de acesta, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, precum și pentru violență în familie raportat la loviri și alte violențe și amenințare, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sighișoara.
„Precizăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal, conform Codului de procedură penală, care nu înfrâng în niciun fel principiul prezumției de nevinovăție”, transmite IPJ Mureș.
Sursă foto: arhivă
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.