Acțiune a polițiștilor în Portul Constanța
La data de 29 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Constanța – Serviciul Municipal de Siguranță Rutieră au desfășurat o acțiune pentru creșterea gradului de siguranță rutieră în Portul Constanța.
În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 66 de persoane și au fost verificate tot atâtea vehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 13 sancțiuni contravenționale, trei dintre acestea fiind aplicate în baza O.G. 37/2007, pentru nerespectarea dispozițiilor legale privind aparatul de înregistrare de tip tahograf.
Totodată, au fost aplicate 9 sancțiuni pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice.
De asemenea, un conducător auto a fost sancționat contravențional în baza Legii 132/2017, pentru lipsa asigurării obligatorii de răspundere civilă.
Valoarea sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 27.330 de lei.
Au fost retrase două certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare, fiind indisponibilizate trei vehicule.
Exemplu semnificativ:
Polițiștii rutieri au identificat un bărbat în timp ce conducea o autoutilitară. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că șoferul ar fi folosit un dispozitiv cu ajutorul căruia ar fi înregistrat o perioadă de odihnă, deși vehiculul se afla în mers, alterând astfel datele înregistrate pe cartela tahograf.
Bărbatul a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 9000 lei și s-a luat măsura imobilizării ansamblului de vehicule.