Medhouse banner

Studenți din cinci țări, reuniți la Universitatea „Ovidius” din Constanța pentru sesiunea de comunicări științifice în drept și științe administrative

Date:

Constanța devine centru academic pentru studenții juriști și administratori

Facultatea de Drept și Științe Administrative (FDSA) din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța (UOC) găzduiește vineri, 9 mai 2025, cea de-a V-a ediție a Sesiunii internaționale de comunicări științifice ale studenților în drept și științe administrative.

Deschiderea oficială a manifestării va avea loc începând cu ora 9.30, în Sala Senatului din campusul universitar – Corp A (Aleea Universității, nr. 1).

Potrivit organizatorilor, la ceremonie vor participa conf. univ. dr. Dan Marcel Iliescu, rectorul UOC, prof. univ. dr. Adrian Stoica, decanul FDSA, alături de invitați internaționali de prestigiu: prof. univ. dr. Marie-Elisabeth Baudoin, vicepreședintele Universității Clermont Auvergne (UCA), și prof. univ. dr. Jean-François Riffard, decanul Școlii de Drept UCA.

La sesiunea de comunicări vor participa cu lucrări științifice peste 60 de studenți din România, Republica Moldova, Ucraina, Polonia și India.

Lucrările se vor desfășura în format hibrid (fizic și virtual), integral în limba engleză și franceză, în patru secțiuni paralele: Științe penale, Drept privat, Drept public, respectiv Științe administrative. La finalul manifestării, cele mai bune prezentări vor fi premiate, cu susținerea Editurii Solomon.

„Ne bucurăm să le oferim studenților un cadru în care să își dezvolte abilitățile de cercetare și oratorie. Creșterea numărului de participanți și diversificarea centrelor universitare din care aceștia provin confirmă recunoașterea tot mai largă de care se bucură evenimentul nostru”, precizează prof. univ. dr. Adrian Stoica, decanul FDSA.

Importanța manifestării științifice este subliniată de parteneriatul cu șapte facultăți de profil din țară și din străinătate, de la: Universitatea „Titu Maiorescu” din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din Oradea, Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea „Iuri Fedkovici” din Cernăuți, Ucraina, și Universitatea Maria Curie-Skłodowska din Lublin, Polonia.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Program special la Constanța. Cererile pentru CEI preluate prin ghișeul mobil

Cartea Electronică de Identitate: Condiții de obținere și ridicare...

PREMIERĂ – Capodopera lui Arthur Miller, „Toți fiii mei”, ajunge la Constanța!

Teatrul de Stat Constanța prezintă o poveste răvășitoare despre...