Oncoria Med

STUDIU CES Bucharest: 8 din 10 români declară că au acces facil la colectarea selectivă a deșeurilor

Date:

62% dintre respondenți declară că folosesc regulat punctele de colectare SGR, iar alți 14% le utilizează ocazional

Românii fac pași concreți către un comportament sustenabil, iar reciclarea devine o practică din ce în ce mai accesibilă și mai frecventă. Potrivit unui sondaj BUCHAREST CENTER FOR ECONOMY & SOCIETY (CES Bucharest), majoritatea populației declară că are acces facil la infrastructura de colectare a deșeurilor și că este bine informată despre regulile reciclării.

Datele arată că 82% dintre respondenți consideră că accesul la facilități de colectare selectivă este „ușor” sau „foarte ușor” (56% ușor, 26% foarte ușor). Doar 14% dintre români declară că întâmpină dificultăți, ceea ce indică o îmbunătățire semnificativă a infrastructurii și a disponibilității punctelor de reciclare la nivel național.

La nivel național, în marile orașe precum Cluj-Napoca, Brașov, Timișoara, Constanța sau Oradea, peste 30 de milioane de euro au fost investiți în ultimii ani în infrastructura de colectare selectivă a deșeurilor, potrivit datelor publice.

Românii nu doar au acces la reciclare, dar înțeleg și importanța acesteia. 74% dintre participanții la studiu spun că sunt „bine” sau „foarte bine” informați despre regulile și beneficiile reciclării (44% foarte bine, 30% bine). Acest nivel ridicat de informare susține adoptarea unor comportamente responsabile pe termen lung. Doar 19% dintre români spun că sunt foarte puțini sau deloc informați.

Reciclarea nu mai este percepută ca un efort, ci ca un gest firesc, susținut de infrastructură și informație. Este un moment important pentru accelerarea tranziției către o economie circulară.

Un alt indicator puternic al schimbării de atitudine este utilizarea Sistemului Garanție-Returnare (SGR). 62% dintre respondenți declară că folosesc regulat punctele de returnare pentru ambalaje, iar alți 14% le utilizează ocazional. În plus, 11% dintre români spun că nu au încercat încă sistemul, dar intenționează să o facă, ceea ce indică un potențial de creștere în perioada următoare. Doar 6% dintre participanții la sondaj spun că nu au încercat niciodată colectarea ambalajelor prin SGR și nici nu intenționează să o facă.

Rezultatele studiului confirmă o tendință clară: reciclarea devine parte din rutina zilnică a românilor. Accesul facil la infrastructura de colectare, informarea corectă și mecanismele moderne precum SGR contribuie la consolidarea unui comportament responsabil față de mediu.

Sondajul de percepție a fost realizat de CURS – Centrul de Sociologie Urbană și Regională pentru CES Bucharest în perioada 10 – 19 decembrie 2025, în rândul populației adulte rezidente din România, pe un eșantion de 1.067 de respondenți, cu o marjă de eroare de + / – 3%, la un nivel de încredere de 95%.

Sursă foto: CES Bucharest / Sursă foto copertă: rol ilustrativ/ facebook/ RetuRO

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Prima ediție a „Școlii de vară” de cusături tradiționale, la Muzeul de Artă Populară Constanța

Ateliere susținute de meșterul Daniela Dimancea Muzeul de Artă Populară,...

PREMIERĂ LA UNTOLD: Yoghinul Sadhguru urcă pe scena principală a festivalului!

Sadhguru, unul dintre cei mai cunoscuți yoghini ai lumii,...

(Video) Lucrările de pe podul peste Siret pe Drumul Expres Brăila – Galați au avansat

DEx6 Brăila - Galați: Drumul expres care va conecta...