Oncoria Med

Suceava: Bărbat și femeie, cercetați pentru trafic de persoane și proxenetism. Cum acționau

Date:

17 persoane au fost exploatate sexual

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Suceava, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava, au documentat activitatea infracțională a două persoane (o femeie și un bărbat), de 36 și 57 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.

Din actele de urmărire penală efectuate a rezultat că, în perioada 2018 – mai 2025, la diferite intervale de timp, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, persoanele cercetate, coasociați în cadrul unei societăți comerciale (administrator și director al unui salon de masaj), profitând de starea de vădită vulnerabilitate a 17 persoane vătămate (lipsite de sprijin material, cu o educație precară și fără suport familial), sub pretextul unui loc de muncă bine plătit, le-ar fi recrutat și adăpostit în scopul exploatării sexuale.

Sub aparenta activitate de masaj erotic, persoanele vătămate ar fi practicat prostituția, în calitate de angajate fără forme legale ale societății, 70% din banii obținuți de la „clienții” cu care acestea ar fi întreținut acte sexuale ar fi fost însușiți de către persoanele cercetate, sumele fiind cuprinse de la câteva mii lei, până la peste 333.000 de lei.

La data de 24 iunie 2025, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava au dispus reținerea celor două persoane, cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și proxenetism.

Ieri, 25 iunie, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Suceava a admis propunerea formulată de procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava și a dispus arestarea preventivă a bărbatului de 57 de ani și măsura arestului la domiciliu a femeii, de 36 de ani, pentru 30 de zile.

Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Inspectoratului de Poliție Județean Suceava și al jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Toamna aduce pregătirile pentru sezonul rece. Ce lucrări nu ar trebui amânate în gospodării

Lucrările făcute din timp pot preveni problemele și cheltuielile...

Profesorul constănțean Romeo Boșneagu, dublu laureat la Expoziția Internațională EXCELLENT IDEA 2026 de la Chișinău

Profesorul universitar Romeo Boșneagu, de la Academia Navală „Mircea...

De la diagnostic la tratament: cum funcționează ecosistemul medical Affidea din Constanța

Patru unități medicale, specializări diferite și un singur traseu...