Oncoria Med

Tichetele sociale pentru alimente și mese calde, menținute până la finalul anului 2025

Date:

Pensionarii cu venituri reduse și persoanele cu handicap, printre beneficiarii tichetelor sociale

Guvernul a aprobat astăzi, 11 septembrie, ORDONANȚA DE URGENȚĂ pentru instituirea unor măsuri în domeniul gestionării fondurilor europene nerambursabile.

Persoanele defavorizate vor beneficia în continuare de tichete sociale pentru produse alimentare și mese calde în valoare de 250 lei până la finalul acestui an. Acordarea se va face în două tranșe a câte 125 lei. 
Ordonanța de urgență modifică o serie de acte normative cu impact in domeniul social, cuprinse în Programul „Sprijin pentru România”. 

Pentru anul 2025 numărul de beneficiari estimat este de 1.352.780 persoane, iar efortul bugetar pentru alimentarea acestor carduri este de 372 milioane lei.

Beneficiază de acest sprijin: 

a) pensionarii cu vârsta de minimum 65 de ani, care beneficiază de indemnizație socială; 

b) copiii și adulții cu grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

c) familiile și persoanele singure care beneficiază de venitul minim de incluziune (313 lei / lună / membru de familie respectiv, 456 lei pentru persoanele singure cu vârsta de cel puțin 65 de ani).

Finanțarea provine din bugetul de stat și fonduri europene nerambursabile, prin Programul Incluziune și Demnitate Socială. 

Prin același act normativ, Guvernul majorează bugetul destinat elevilor defavorizați din învățământul preuniversitar de stat (preșcolar, primar, gimnazial), în contextul în care numărul beneficiarilor a crescut semnificativ, depășind 674.000 de elevi în anul școlar 2024–2025. Aceștia vor primi un sprijin anual în valoare de 500 lei/elev, sub formă de tichete sociale, finanțate din fonduri externe nerambursabile. Măsura se implementează prin POIDS, Prioritatea 10 – Incluziune socială.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

ULTIMA ORĂ – FOTO/ VIDEO. Incendiu la o fabrică de celuloză din municipiul Drobeta-Turnu Severin. Imagini apocaliptice

În aceste momente, pompierii intervin pentru localizarea și lichidarea...

Laurențiu Reghecampf revine la FCSB! Gigi Becali a anunțat noul antrenor al roș-albaștrilor

Schimbare importantă pe banca tehnică a FCSB, după ce...

Peste 34.000 de locuri de muncă disponibile în România. Printre cei mai căutați, șoferii și curierii

Peste 34.600 de locuri de muncă sunt disponibile în...