Oncoria Med

Tragedie în Masivul Buila-Vânturarița. O mașină a căzut într-o prăpastie și a fost cuprinsă de flăcări! O persoană a decedat, iar alte trei au avut nevoie de îngrijiri medicale

Date:

Bărbatul a fost găsit decedat la 50 de metri de autoturism

Pompierii militari vâlceni au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un autoturism căzut intr-o prăpastie în zona Buila Vanturarița, drumul spre Schitul Hădărău.

S-au deplasat de urgență la locul evenimentului rutier forțe din cadrul Detașamentului de Pompieri Râmnicu Vâlcea, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă de intervenție rapidă și o ambulanță SMURD, precum și o ambulanță SAJ.

Au fost anunțați despre eveniment și Salvamont si SVSU Băile Olănești.

Echipajele operative sosite la fața locului au coborât pedestru spre autoturismul care se afla într-o prăpastie. În momentul accidentului, în autoturism se aflau 4 bărbați. 3 dintre aceștia s-au autoevacuat și au fost evaluați de către echipajele medicale prezente la fața locului.

Din nefericire, a patra persoană a fost găsită decedată, la aproximativ 50 de m de mașină.

Autoturismul a ars în totalitate.

La fața locului s-a deplasat încă o autospecială de stingere cu apă și spumă de intervenție rapidă, pentru sprijin la stingerea incendiului de vegetație uscatp care se manifesta pe aproximativ 40 mp, în proximitatea autoturismului ars (s-a prăbușit cca 300 de m în râpă/prăpastie).

Zona este foarte greu accesibilă.

Două victime, conștiente și cooperante, implicate în accidentul rutier, au fost transportate la UPU Vâlcea de către ambulanțele SAJ si SMURD. Cea de-a treia persoană evaluată medical a refuzat transportul la spital.

Incendiul de vegetație uscată din proximitatea mașinii arse a fost lichidat.

Sursă foto: ISU Vâlcea

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Haos pe aeroporturile din Norvegia: Greva controlorilor de trafic aerian blochează zborurile!

Alertă MAE pentru români: Perturbări majore ale curselor aeriene...

(Foto) Polițiștii de frontieră au depistat șase persoane care încercau să intre ilegal în țară

Șase persoane fără documente valabile de călătorie depistate de...