Un bărbat recalcitrant a refuzat să se legitimeze și a fost condus la sediul poliției

Date:

Bărbatul a fost sancționat

Ca urmare a imaginilor apărute în spațiul public, privind doi polițiști care ar fi condus la sediu un bărbat ce ar fi refuzat să se legitimeze și ar fi avut o atitudine recalcitrantă, Compartimentul de Relații Publice al Inspectoratului de Poliție Județean Constanța este abilitat să comunice următoarele:

La data de 11 februarie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Negru Vodă au efectuat semnal regulamentar de oprire șoferului unui autoturism care se deplasa pe strada Văii din satul Darabani.

În timpul procedurii de legitimare și identificare a conducătorului auto, la fața locului s-a deplasat un alt bărbat, care ar fi avut o atitudine recalcitrantă.

Polițiștii i-au solicitat acestuia să se legitimeze, dar bărbatul a refuzat.

Acesta a fost condus la sediu, unde a fost sancționat contravențional pentru refuz de legitimare, proferarea de expresii și cuvinte jignitoare și provocare de scanal, în baza Legii nr. 61/1991.

În cauză conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Constanța a dispus efectuarea de verificări cu privire la modul de intervenție.

Sursă foto: arhivă

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Incendiu de vegetaţie în Isaccea! pompierii se luptă cu flăcările

Au fost salvate două anexe gospodărești În aceste momente pompierii...

Constanţa, în plin cod portocaliu de vânt puternic! Recomandări de la autorităţi

Sunt două atenţionări valabile pentru astăzi Meteorologii au emis două...

Diana Şoşoacă şi-a depus candidatura la BEC pentru alegerile prezidenţiale

Şoşoacă susţine că nu îi mai poate fi respinsă...

Dezbatere despre relațiile politice dintre Europa și America, la Universitatea Ovidius din Constanța

Intrarea este liberă Facultatea de Istorie și Științe Politice (FISP),...