Medhouse banner

Un tânăr de 19 ani este cercetat penal pentru conducere fără permis. A fost implicat într-un accident rutier. Consumase și alcool

Date:

După ce a făcut accident a fugit

La data de 6 ianuarie a.c., în jurul orei 02.10, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Medgidia – Biroul de Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că la intersecția dintre aleea Vâlcele și strada Dezrobirii s-a produs un accident rutier (tamponare).

Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că un bărbat, de 19 ani, ar fi condus un autoturism și ar fi lovit un alt vehicul, condus de o femeie.

Ulterior, șoferul ar fi părăsit locul accidentului.

La scurt timp, autoturismul condus de acesta a fost interceptat de polițiști pe un teren viran din partea de nord a municipiului.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că bărbatul nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

Sursă foto: arhivă

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Hoț de biciclete din Constanța, trimis în arest preventiv pentru 30 de zile

Bărbat de 37 de ani, prins de polițiștii constănțeni...

Atenție! Cod Galben de vânt puternic în Constanța! Rafale de până la 70 km/h

Constanța, sub Cod Galben de intensificări ale vântului Primăria Municipiului...

(Foto) Peste 15 kg de argint, descoperite ascunse într-un microbuz!

Argint de peste 150.000 de lei, confiscat la frontieră Echipa...

UPDATE – Alertă la Galați! O dronă s-a prăbușit într-o gospodărie. Au fost evacuate peste 200 de persoane

Drona prăbușită va fi detonată controlat într-o zonă sigură Având...