Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie va oficia slujbe importante în Constanța și Mangalia
Programul liturgic al Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în zilele de 10 și 11 aprilie:
Joi, 10 aprilie, în Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța:
- de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie;
- de la ora 21.00, va oficia Acatistul Maicii Domnului.
Vineri, 11 aprilie:
- de la ora 18.00, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Mangalia.
- de la ora 6.30, va săvârși Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța;
- de la ora 00, va lua parte la Concertul prepascal „În vremea aceea…”, care se va desfășura la Casa de Cultură din Mangalia. Evenimentul va fi susținut de către ansamblul artistic format din Corala bărbătească „Armonia” și soliști ai Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.