Medhouse banner

Universitatea „Ovidius” din Constanța lansează admiterea pentru programele de licență în sistem dual, în colaborare cu peste 25 de companii regionale

Date:

Universitatea „Ovidius” oferă 232 de locuri la studii duale pentru anul 2025–2026

Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) scoate la concurs, pentru anul universitar 2025-2026, un număr de 232 locuri pentru programele de licență în sistem dual, derulate în parteneriat cu mediul economic prin Consorțiul Regional „Tehno-Dobrogea”.

Candidații pot alege dintre cinci programe de studii, oferite de patru facultăți ale universității, în parteneriat cu peste 25 de operatori economici din regiune. Programele de licență în sistem dual sunt destinate absolvenților de liceu care dețin diplomă de bacalaureat, indiferent de anul absolvirii, și au o durată de patru ani.

Admiterea se face prin concurs de dosare și va avea loc în cele două sesiuni de admitere organizate în acest an.

Astfel, pe 30 iunie 2025 demarează admiterea la următoarele trei programe de studii:

  • Inginerie mecanică – dual, program gestionat de Facultatea de Inginerie Mecanică, Industrială și Maritimă – 75 locuri, din care 30 locuri fără taxă, parteneri fiind: SN Nuclearelectrica, Romcim SA, Oil Terminal SA, UMEX SA, Sisteme de HVAC SRL);
  • Fizică tehnologică – dual, program gestionat de Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie – 30 locuri, din care 20 locuri fără taxă, parteneri fiind: SN Nuclearelectrica și Sisteme de HVAC SRL;
  • Agricultură – dual, program gestionat de Facultatea de Științe ale Naturii și Științe Agricole  – 40 locuri, din care 23 locuri fără taxă, parteneri fiind: Unigrains Trading SRL, Asociatia Producatorilor Agricoli din Dobrogea, Sara Tom Company, ICDCOC Palas, SCDVV Murfatlar, SCDL Buzău, AXIOS Group SA.

În completarea acestora, în sesiunea de admitere din septembrie 2025, candidații se vor putea înscrie și la următoarele două programe:

  • Inginerie și management în construcții – dual, program gestionat de Facultatea de Construcții – 52 locuri, din care 20 locuri fără taxă, parteneri fiind: Oil Terminal SA, Geomarco Construct, Alma Contractors Group, Euro Vial Lighting,  Euro Vial Residence, Sisteme de HVAC SRL, Fluid Development)
  • Ingineria și protecția mediului în industria chimică și petrochimică, program gestionat de Facultatea de Științe Aplicate și Inginerie – 35 locuri, din care 20 de locuri fără taxă, parteneri fiind: Rompetrol, Oil Terminal SA, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Marină „Grigore Antipa”)

„Programele de studii universitare în sistem dual oferite de Universitatea Ovidius din Constanța asigură aceleași drepturi și recunoaștere ca învățământul clasic, diploma obținută fiind echivalentă din punct de vedere juridic și profesional. Elementul distinctiv al acestor programe este dimensiunea practică, susținută printr-o rețea solidă de parteneriate cu peste 25 de companii de top din mediul economic regional.

Studenții beneficiază de pregătire teoretică solidă și experiență directă în industrie, sub îndrumarea celor mai buni specialiști din mediul economic, având acces la cele mai moderne tehnologii. Prin această abordare integrată, învățământul dual devine o platformă reală de tranziție către piața muncii, oferind șanse sporite de angajare încă din timpul studiilor, inclusiv în companiile partenere în care s-a desfășurat pregătirea practică”, precizează conf. univ. dr. Dan-Marcel Iliescu, rectorul UOC.

Pentru anul universitar 2025–2026, Universitatea Ovidius din Constanța va acorda burse lunare tuturor studenților la programele de studii universitare în sistem dual, care ocupă locuri fără taxă, pentru a le susține în mod concret parcursul academic și profesional.

„În plus, majoritatea operatorilor economici parteneri în cadrul Consorțiului regional pentru învățământ dual au confirmat acordarea de burse din fondurile proprii studenților fără taxă, ca parte a angajamentului comun pentru sprijinirea formării inginerești aplicate. Totodată, în primul an de studii, toți studenții – inclusiv cei cu taxă – vor primi o bursă lunară de 400 de lei, prin proiectul dedicat dezvoltării învățământului dual”, precizează ș.l. dr. ing. Cosmin Filip, prorector al UOC pentru promovare programe universitare, dezvoltare infrastructură informațională instituțională, formare profesională continuă și învățământ dual.

Toate informațiile privind calendarul admiterii, metodologia și condițiile de înscriere sunt disponibile pe site-ul oficial al universității: http://admitere.univ-ovidius.ro, precum și pe paginile web ale facultăților care organizează aceste programe.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Elitele chirurgiei și gastroenterologiei s-au reunit la Mamaia pentru Congresul Național de Coloproctologie

Cea de-a XIV-a ediție a Congresului Național de Coloproctologie...

(Video) Flavius Stoican debutează pe banca Farului în meciul cu FCSB: „Un nou început la malul mării”

Schimbare la nivelul băncii tehnice. Flavius Stoican, gata de...

Deficit de 40 de medici de familie în județul Constanța. CAS lansează o nouă sesiune de contractare

Acces la sănătate în mediul rural. CAS Constanța recrutează...

ANPC a lansat Ghidul cumpărătorului de locuințe. Tot ce trebuie să știi înainte de a semna actele

Ghid esențial pentru viitorii proprietari Cumpărarea unei locuințe este, pentru...