Oncoria Med

(UPDATE) Bebelușul aruncat de mama sa pe fereastră a murit. Locuința fusese cuprinsă de flăcări

Date:

Update Bebelușul de cinci luni aruncat pe geam de mama sa, din apartamentul cuprins de flăcări din Iași, a murit.

Femeia, care se află în spital, va fi cerceată penal.

A sărit pe geam cu bebelușul în brațe

O femeie de 30 de ani a sărit cu bebelușul de patru luni în brațe pe geam. Aceasta s-a panicat în momentul în care a văzut că locuința ei este cuprinsă de flăcări. A încercat să iasă din camera în care se afla, însă ușa se blocase. Așa că a luat bebelușul, la înfășurat într-o pătura și a sărit de la etajul al treilea.

„Dispeceratul Integrat ISU – SMURD – SAJ Iaşi a fost anunţat despre producerea unui incendiu la un apartament în municipiul Iaşi, aleea Decebal, etajul 3, la ora 15,06. De urgenţă au fost direcţionate 3 autospeciale de intervenţie şi stingere cu apă şi spumă, o autoplatformă pentru salvări de la înălţime, o autospecială de primă intervenţie şi un echipaj de prim ajutor calificat, iar de la SAJ Iaşi două ambulanţe (tip B şi C). De la locul evenimentului, o femeie şi un copil (mama aproximativ 30 de ani şi fiul său în vârstă de 5 luni) au fost preluaţi în stare gravă de către echipajele medicale SAJ şi au fost transportaţi de urgenţă la spital.”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Iaşi, Georgică Onofreiasa, potrivit agerpres.ro.

Pompierii au evacuat 10 persoane din bloc, iar alte 15 s-au evacuat singure. Incendiul a fost lichidat la ora 15:40.

Coordonatorul UPU-SMURD Iaşi, dr. Diana Cimpoeşu, a declarat că femeia a fost adusă la UPU de la Spitalul Sf Spiridon din Iaşi.

„Este conştientă, are fractură de membru inferior şi arsuri. Copilul areactiv, dispneic. A fost preluat de echipajul SAJ şi transportat de urgenţă la UPU de la Spitalul de Pediatrie.”, a declarat dr. Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iași.

Starea generală a bebeluşului este gravă întrucât în urma căderii de la mare înălţime a suferit mai multe traumatisme, spun medicii pediatri.

„Pacientul suferă de un traumatism cranio-cerebral sever, contuzie toraco-abdominală. În momentul de faţă se aşteaptă rezultatul investigaţiilor computerului tomograf. La sosire, pacientul era în stop cardio-respirator şi au fost nevoie de manevre de resuscitare. Starea generală a pacientului este extrem de gravă.”, a declarat dr. Cătălina Ionescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru Copii „Sf. Maria” din Iaşi.

În urma incendiului au ars bunurile dintr-o încăpere, mobilier divers şi diverse produse textile.

Cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire.

UPDATE: Medicii pediatri sunt rezervaţi în ceea ce priveşte prognosticul!

„În urma investigaţiilor biologice şi imagistice, pacientul a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie. El se află în comă de gradul IV, stop cardio-respirator resuscitat, traumatism cranio-cerebral grav, cu hemoragii multiple intracraniene şi fracturi multiple craniene, fracturi costale, contuzie pulmonară şi abdominală. Prognosticul este rezervat.”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului pentru Copii „Sf. Maria”, dr. Cătălina Ionescu.

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

RAJA oprește apa potabilă în Medgidia. Abonații nu vor apă la robinete timp de 12 ore

Atenție, se oprește apa în Zona de Nord a...

Doliu în presa constănțeană. A murit Alina Mitrache, crainicul de știri cu zâmbetul mereu prezent

Presa constănțeană a pierdut unul dintre oamenii care au...

ALERTĂ DNSC: Val de SMS-uri capcană în numele Ghiseul.ro și al Poliției Române

Nu cădeți în capcană! Ghiseul.ro și nicio instituție publică...