Doi tineri, în vârstă de 20 și respectiv 25 de ani, au fost surprinși conducând sub influența drogurilor, unul dintre ei fiind înregistrat cu o viteză de 150 km/h.
Potrivit unui comunicat de presă emis de Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, în timpul exercitării atribuțiilor lor pe DE 581, în comuna Costești, au observat și oprit un autoturism înmatriculat în Marea Britanie care se deplasa cu o viteză de 150 km/h pe un sector de drum unde viteza maximă admisă era de 70 km/h.
Autoturismul era condus de un tânăr în vârstă de 25 de ani, din comuna Deleni. Deoarece șoferul prezenta un comportament euforic și agitat, a fost supus unui test cu aparatul drugtest, care a indicat prezența ketaminei în organism. Ulterior, acesta a fost dus la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui pentru a i se preleva mostre biologice în vederea stabilirii prezenței substanțelor psihoactive.
Celălalt tânăr a fost depistat de polițiști în urma unui control efectuat în municipiul Bârlad. Șoferul a fost supus și el unui test cu aparatul drugtest, care a indicat prezența cannabisului în organism. Acesta a fost apoi transportat la Spitalul Municipal de Urgență Bârlad pentru a i se preleva mostre biologice în vederea determinării prezenței substanțelor psihoactive.
În cazurile celor doi tineri, polițiștii continuă cercetările pentru a stabili întreaga activitate infracțională a acestora.
