Parașutistul a murit la spital
Pompierii ISU B-IF au intervenit pe pista Aerodromului Clinceni pentru acordarea asistenței medicale unei persoane căzute cu parașuta la aterizare. La fața locului au intervenit o ambulanță SMURD și un elicopter SMURD.
Potrivit pompierilor militari, evenimentul s-a produs ca urmare a unui zbor de agrement. Victima a fost transportată cu elicopterul SMURD la Spitalul Floreasca. Aceasta se afla în stare gravă cu traumatism cranio-cerebral grav, intubată.



Din nefericire, în ciuda eforturilor depuse de medici, acesta a murit a spital.
„În urma accidentului în care un paraşutist a căzut la aterizare pe pista Aerodromului Clinceni, facem următoarele precizări: pacientul a ajuns, la prânz, într-o stare extrem de gravă, la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti cu un elicopter SMURD; a fost preluat imediat de o echipă medicală multidisciplinară, care a încercat manevrele de stabilizare. În ciuda tuturor eforturilor făcute, pacientul a intrat în stop cardio-respirator şi, din păcate, la ora 13,47 a fost înregistrat decesul acestuia.
Ne exprimăm regretul faţă de acest tragic accident şi transmitem sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor. Suntem alături de ei în aceste momente dificile”, se arată într-un comunicat al unităţii medicale, scrie Agerpres.ro.
OFICIAL de la IPJ Ilfov
La data de 30 iunie, ora 10,37, Poliţia oraşului Bragadiru a fost sesizată prin apel 112 cu privire la faptul că un bărbat ar fi inconştient în incinta Aerodromului Clinceni. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul acestei unităţi, care, din primele verificări, au constatat că un bărbat în vârstă de 42 de ani este inconştient, pe pista aerodromului.
De asemenea, în acest caz a fost deschis un dosar de urmărire penală pentru vătămare corporală din culpă.
Sursă foto/video: ISU B-IF
