Oncoria Med

(Video) Guvernul României declară zi de doliu pentru Sanctitatea Sa Papa Francisc

Date:

26 aprilie, zi de doliu național pentru Papa Francisc

Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, 24 aprilie, că Guvernul României a aprobat declararea zilei de sâmbătă, 26 aprilie, drept zi de doliu național, în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, care va fi condus pe ultimul drum în cadrul funeraliilor organizate la Vatican.

„Aprobăm o zi de doliu național în România, în memoria Sanctității Sale Papa Francisc, sâmbătă, pe 26 aprilie, chiar în ziua funeraliilor de la Vatican. Este o decizie ce arată respectul profund pentru deschiderea sa totală și căldura arătate permanent românilor. Ca orice creștin, am simțit că prezența sa a fost o binecuvântare pentru întreaga umanitate”, a declarat premierul Ciolacu.

Papa Francisc a fost un lider spiritual apreciat în întreaga lume pentru mesajele sale de pace, solidaritate și apropiere față de cei aflați în suferință. Vizita sa istorică în România, din 2019, a rămas adânc întipărită în memoria colectivă a românilor, fiind un moment de înaltă încărcătură spirituală și simbolică, ce a reafirmat deschiderea spre dialog interconfesional și unitatea în diversitate.

Papa Francisc s-a stins din viață la vârsta de 88 de ani. În ciuda problemelor de sănătate care l-au însoțit în ultimii ani, Suveranul Pontif a rămas o prezență activă și o voce puternică pentru pace, solidaritate și dreptate socială. Ultima sa apariție publică a avut loc duminică. Trecerea sa la Domnul, la începutul Săptămânii Luminate, lasă un gol adânc în inimile a milioane de credincioși.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Fiii unui medic stomatolog constănțean, campioni la un turneu internațional la karate

Cei doi frați au obținut fiecare locul I la...

Ești femeie și ai între 40 și 65 de ani? Opinia ta despre menopauză contează! Participă la un studiu științific susținut de Știrile Media

Sănătatea femeilor înseamnă mai mult decât consultații, investigații și...

FOTO/VIDEO. Copiii din Lumina descoperă performanța prin matematică mentală. Unii se pregătesc deja pentru Olimpiadă!

Matematica mentală, curiozitatea și dorința de performanță au fost...