România devine membră Schengen cu drepturi depline din 1 ianuarie 2025
Președintele Klaus Iohannis a anunțat astăzi, 12 decembrie 2024, că România a fost acceptată în spațiul Schengen cu drepturi depline. Începând cu 1 ianuarie 2025, controalele la frontiere vor fi eliminate, oferind beneficii semnificative pentru cetățeni și companii.
„Apartenența la Schengen va însemna circulație mai rapidă, reducerea timpului petrecut la granițe și costuri logistice mai scăzute pentru companii. Este un pas care consolidează poziția României ca poartă strategică între Estul și Vestul Europei” a declarat președintele.
Iohannis a subliniat că, deși România era pregătită tehnic pentru Schengen de mult timp, aderarea a fost blocată de diverse obstacole politice.
„M-am implicat personal pentru înlăturarea acestora, iar rezultatul este unul istoric”, a spus acesta.
Președintele a felicitat instituțiile românești și europene care au contribuit la acest succes și a reiterat că direcția europeană rămâne singura cale reală de dezvoltare pentru România: „Ne dorim mai multă libertate și mai multă Europă, iar cei care instigă la negarea beneficiilor și valorilor europene sunt adversari ai democrației și ai libertății și vor izolarea țării noastre”.
Prin această decizie, România își reafirmă poziția de țară proeuropeană, stabilă și sigură, pregătită să contribuie activ la dezvoltarea Uniunii Europene.
„România este o țară stabilă, o țară solidă și sigură! Direcția europeană rămâne singura noastră cale reală de dezvoltare, iar toate forțele politice democratice au obligația de a lucra împreună pentru a păstra nealterat acest parcurs”, a încheiat președintele României.
Iată declarația de presă susținută de Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni referitoare la aderarea țării noastre la spațiul Schengen:
