Medhouse banner

(Video) Patru minori au spart mai multe mașini și locuințe. Unul a fost reținut

Date:

Trei minori sunt cercetați în libertate

Urmare a cercetărilor în mai multe dosare penale care vizează săvârșirea infracțiunii de furt calificat și tentativă la infracțiunea la furt calificat, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Medgidia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, au reținut un minor, de 16 ani, suspectat de comiterea faptelor.

Astfel, în perioada decembrie 2025 – ianuarie 2026, în municipiul Medgidia au fost sesizate mai multe furturi din auto și din locuințe.

Ulterior, în urma investigațiilor efectuate de către polițiști, au fost identificați 4 minori, cu vârste cuprinse între 12 și 16 ani, suspectați de comiterea faptelor.

În urma administrării probatoriului în cauză, în cursul zilei de ieri, 8 ianuarie a.c., polițiștii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a tânărului de 16 ani, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Astăzi, minorul urmează a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, pentru dispunerea măsurilor legale care se impun.

Ceilalți 3 minori sunt cercetați în stare de libertate.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Cum să te protejezi de frig? Sfaturi de la Ministerul Sănătății

Ministerul Sănătății: recomandări pentru perioadele cu temperaturi extrem de...

De Ziua Culturii Naționale, acces gratuit în toate punctele muzeale ale MINA Constanța

Acces gratuit în toate punctele muzeale MINAC de Ziua...

(Foto) Persoanele fără adăpost, protejate în perioadele cu temperaturi scăzute

Centrul „Sf. Filofteia” oferă sprijin persoanelor vulnerabile în timpul...

Biblioteca Județeană Constanța sărbătorește Ziua Culturii Naționale

Eveniment dedicat lui Mihai Eminescu, la Biblioteca Județeană Constanța Biblioteca...