Medhouse banner

(Video) Percheziții într-un dosar de evaziune fiscală. Ar fi fost executate de activități miniere fără permis/licență

Date:

Reprezentanții unei societăți sunt acuzați că ar fi valorificat mărfurile, fără să înregistreze veniturile realizate

La data de 19 iunie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, au pus în aplicare 9 percheziții domiciliare în municipiul Constanța, orașul Năvodari și comuna Mihail Kogălniceanu, dintre care 3 la cariere de exploatare de piatră și 6 la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, într-un dosar penal privind infracțiunile de evaziune fiscală și executarea de activități miniere fără permis/licență, privind exploatarea ilegală de agregate minerale și valorificarea acestora fără înregistrarea veniturilor în evidența contabilă a societății.

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că, începând cu anul 2023, reprezentații unei societăți ar fi administrat activități miniere fără permis sau licență de exploatare, ce au constat în extracția, dintr-o carieră, de agregate minerale, iar ulterior ar fi valorificat mărfurile, fără a-și fi înregistrat veniturile realizate.

În urma perchezițiilor au fost ridicate mai multe mijloace de probă.

Cercetările sunt efectuate în continuare în vederea stabilirii cu exactitate a cantității de resursă minerală exploatată în mod ilegal, cantitatea și valoarea mărfurilor vândute fără evidențierea veniturilor în actele contabile, precum și stabilirea prejudiciului material cauzat.

Perchezițiile au avut loc cu sprijinul specialiștilor din cadrul Administrației Naționale Apele Române, Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier Constanța și Agenției Naționale pentru Resurse Minerale.

La percheziții au participat și polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic și Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Foto) Kira Kiralina, pisica din România care a cucerit și Scandinavia!

Frumusețea pisicii din România care continuă să cucerească lumea Kira...

O seară magică la Teatrul Național de Operă și Balet „Oleg Danovski”!

Sâmbătă de poveste la Teatrul Național de Operă și...

UNTOLD are nevoie de votul tău în clasamentul DJ Mag Top 100 Festivals!

104 zile până la UNTOLD ONE. Celebrează noua eră...