11 percheziții la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice
Percheziţii într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de îngroparea deșeurilor și abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor. Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu, la solicitarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, au efectuat 11 percheziții la domiciliile unor persoane fizice și sediile unor persoane juridice.
Acţiunea a avut loc sub coordonarea procurorului de caz Teodor Niță
Acţiunea a avut loc sub coordonarea procurorului de caz Teodor Niță, specializat în combaterea infracționalității de mediu. Perchezițiile au avut loc în municipiul Constanța, orașul Năvodari, comunele Lumina, Topraisar și satul Dulcești. Din cercetările efectuate în dosar a rezultat că, din luna februarie 2024 și până în prezent, persoanele în cauză ar fi încălcat dispozițiile privind regimul deșeurilor, pe care le-ar fi depozitat, aruncat sau abandonat în mod ilegal.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.
Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).
Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.