Medhouse banner

(Video) Poliţiştii, la datorie în prima zi a festivalului Neversea. 11 şoferi au rămas fără permis de conducere

Date:

Poliţiştii au dat 81 de amenzi

În contextul festivalului care se desfășoară în această perioadă în municipiul Constanța, în noaptea de 4 spre 5 iulie a.c. polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune cu forte mărite pentru asigurarea unui trafic rutier în siguranță, prin limitarea excesului de viteză și depistarea și luarea măsurilor legale față de șoferii aflați sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise.

Acțiunea s-a desfășurat pe principalele artere de circulație din municipiul Constanța și a fost coordonată de ofițeri ai Direcției Rutiere din Poliția Română. În cadrul activităților derulate, 673 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest și 69 cu aparatul din dotare, în vederea stabilirii indiciilor cu privire la eventuala prezență a substanțelor psihoactive.

Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 81 de sancțiuni contravenționale, 12 dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 4 patru conducere sub influența alcoolului, iar restul pentru alte abateri. Valoarea sancțiunilor contravenționale este de aproximativ 40.000 de lei.

Au fost scoşi din trafic, reprezentând un pericol pentru ceilalţi participanţi, 11 șoferi, față de care a fost luată măsura reţinerii permisului de conducere. De asemenea, au fost oprite din a circula pe drumurile publice 12 autovehicule care nu prezentau siguranță în trafic. Astfel, certificatele de înmatriculare ale acestor vehicule au fost retrase până la remedierea problemelor constatate

Au fost constatate 3 infracțiuni la regimul circulației rutiere

Astfel, la data de 5 iulie a.c., în jurul orei 04:20, polițiștii au identificat un bărbat, care a condus un autoturism, pe strada Traian din municipiul Constanța, fiind sub influența băuturilor alcoolice. Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data 05 iulie a.c., în jurul orei 03:50, polițiștii au identificat un bărbat care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, în municipiul Constanța. În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 04:20, polițiștii au identificat un bărbat care a condus pe D.N. 39, în comuna 23 August, un autoturism ce avea plăcuțele de înmatriculare retrase.

În toate cazurile a fost întocmit dosar de cercetare penală.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

VIDEO. Scene șocante pe faleza din Ovidiu: patru tinere au incendiat intenționat un bungalou. Totul a fost surprins video

Primăria Orașului Ovidiu condamnă ferm incidentul petrecut pe faleza...

Intervenție rapidă în caz de stop cardio-respirator: defibrilator montat la Constanța

Defibrilator semi-automat extern a fost instalat la Agenția Județeană...

Farul va evolua în deplasare în manșa tur a barajului

Farul Constanța joacă manșa tur a barajului în deplasare...