Oncoria Med

(Video) Razie în municipiul Constanța. Doi șoferi au fost prinși băuți la volan

Date:

În noaptea de 10 spre 11 februarie a.c., polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța au efectuat o razie pentru menținerea ordinii și liniștii publice, prevenirea și combaterea faptelor ilegale și a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Astfel, au fost legitimate  aproximativ 1.300 de persoane, au fost verificate 920 de vehicule și 90 de localuri publice, respectiv baruri, săli de jocuri de noroc, parcuri.

De asemenea, au fost depistate două persoane urmărite și una bănuită de săvârșirea a două infracțiuni de tentativă la furt calificat.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 151 de sancțiuni contravenționale, dintre care 52 la Legea 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 75 la O.U.G. 195/2002, privind circulația pe drumurile publice, iar restul pentru alte abateri.

Valoarea totală a sancțiunilor contravenționale aplicate este de aproximativ 66.000 de lei.

Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 10 permise de conducere și au fost retrase 14 certificate de înmatriculare și 4 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.

De asemenea, au fost constatate în flagrant delict 9 infracțiuni.

Exemple:

La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 18.55,  polițiști din cadrul Serviciului de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 49 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Mamaia, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,56 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 21.50,  polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 27 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Daciei din comuna Cumpăna, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

În urma testării cu aparatul din dotare, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive.

Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, persoana fiind condusă la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise.

La data de 10 februarie a.c., în jurul orei 23.50,  polițiști din cadrul Secției 4 Poliție au identificat un bărbat, de 37 de ani, care a condus un autoturism, pe bulevardul Aurel Vlaicu, fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Ulterior, a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

La data de 11 februarie a.c., în jurul orei 00.40,  polițiști din cadrul Serviciului Municipal de Siguranță Rutieră au identificat un bărbat, de 30 de ani, care a condus un autoturism, pe strada Moldovei, având suspendată exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice pentru perioada în curs.

În toate cauzele a fost întocmit dosar de cercetare penală.

La razie au participat și jandarmi, precum și polițiști locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Medalie de bronz pentru Constanța! Echipa de volei a Universității „Ovidius”, pe podiumul Jocurilor Universitare Europene

Echipa de volei feminin a Universității „Ovidius” din Constanța,...

Atenționare de călătorie MAE: Risc de tsunami în Japonia după un cutremur puternic

Cutremur de 7,1 grade în Japonia: Recomandări de la...

ANSVSA a verificat peste 200 de benzinării. Au fost emise 18 avertismen și aplicate 19 amenzi

Avertisment oficial de la ANSVSA: „Un raft din benzinărie...