Medhouse banner

(Video) Salariile personalului din Asistență Socială și Sănătate cresc din această lună. Majorarea cu 20% va fi acordată în două tranşe

Date:

Salariile personalului din Asistență Socială și Sănătate cresc din această lună

Salariile personalului din Asistență Socială și Sănătate cresc din această lună. Guvernul a adoptat, în ședința de joi, 7 martie, o ordonanță de urgență privind aceste majorări.

Actul normativ aprobat de Executiv stabilește că, începând cu luna martie 2024, salariile de bază ale personalului care ocupă funcţii din domeniul asistenței sociale, precum și ale personalului TESA din unitățile și centre de asistență socială cu sau fără personalitate juridică se majorează cu 20% faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023.

„Aprobăm astăzi o măsură cu impact major în Sănătate. Propunem un nou sistem centralizat de achiziții publice în asistența medicală de urgență. Aici se cheltuie cel mai mult și aici vom obținem reduceri masive de costuri la produsele medicale. Practic, tot ce economisim de la achiziții vom folosi pentru a motiva financiar personalul medical, conform celor convenite cu sindicatele de la Sanitas. Este vorba despre zonele suprasolicitate ale sistemului, atât din spitale, cât și din asistența socială.”, a declarat Marcel Ciolacu, premierul României.

Majorarea cu 20% va fi acordată în două tranşe

Majorarea va fi acordată în două tranşe, a salariilor de bază pentru personalul din sistemul de sănătate şi cel din asistenţă socială, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin după ședința de Guvern de astăzi, 7 martie. De acest lucru vor beneficia și 235.611 de medici, farmaciști, biologi, chimiști, fizicieni, registratori medicali, statisticieni medicali și personal auxiliar-sanitar, personal TESA.

Beneficiari sunt peste 235.000 de salariaţi din sistemul de Sănătate, precum şi circa 46.000 de persoane încadrate pe funcţii de specialitate de îngrijire şi personal TESA din unităţile şi centrele de Asistenţă Socială cu sau fără personalitate juridică. Ordonanţa de urgenţă prevede majorarea în două tranşe egale a salariilor de bază, după cum urmează: salariile de bază pentru personalul din unităţile sanitare publice se majorează cu 20 de procente faţă de nivelul salariului de bază aferent lunii decembrie 2023, majorarea urmând să fie aplicată în două tranşe egale începând cu luna martie 2024, respectiv luna iunie 2024.

Măsura se aplică şi personalului din cadrul Agenţiei Naţionale de Transplant, Oficiul Central de Stocare pentru Situaţii Speciale, Academiei de Ştiinţe Medicale şi Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a dispozitivelor medicale din România.”, a declarat Mihai Constantin, purtătorul de cuvânt al Guvernului.

Această majorare se acordă în tranșe egale, începând cu data de 1 martie 2024, respectiv 1 iunie 2024

„Misiunea angajaților din asistență socială nu este deloc ușoară și trebuie răsplătită corect, în raport cu munca depusă. Așa cum ne-am angajat în timpul discuțiilor pe care le-am avut cu organizațiile sindicale reprezentative din acest domeniu, Guvernul României a majorat astăzi veniturile celor care și-au asumat să aibă grijă de cei mai vulnerabili dintre noi.”, a declarat ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu.

Impactul bugetar al acestei măsuri este estimat la 2,3 miliarde de lei din bugetul de stat, a precizat Mihai Constantin. Ordonanța de urgență a Guvernului majorează și salariile de bază ale personalului din sănătate, precum și cele ale personalului TESA din sănătate, creșterea urmând să se facă tot eșalonat.

„De asemenea, ordonanţa de urgenţă include şi medicii de medicină generală în categoria celor care pot beneficia de indemnizaţie pentru gărzile efectuate în baza unui contract individual de muncă cu timp parţial pentru activitatea prestată în linia de gardă, având în vedere că în cadrul serviciilor de ambulanţă şi al structurilor de primire urgenţe din cadrul unităţilor sanitare publice există încadraţi şi medici de medicină generală care efectuează gărzi. Aceştia vor beneficia în condiţiile stipulate prin ordonanţa de urgenţă de o indemnizaţie în cuantum de 350 lei pentru o gardă efectuată într-o lună, respectiv 700 lei pentru cei care efectuează lunar cel puţin două gărzi.”, a mai declarat Constantin.

Actul normativ stabilește și faptul că medicii de medicină generală care efectuează gărzi în cadrul serviciilor de ambulanță și al structurilor de primire urgențe (UPU/CPU) din cadrul unităților sanitare vor beneficia de indemnizație pentru gărzile efectuate, în baza unui contract individual de muncă cu timp parțial.

Conform OUG-ului, creșterile salariale sunt în medie de 26,8%, creșteri care se vor adăuga la salariul de bază, în anul 2024. Totodată am corectat o serie de inechități pentru funcțiile de conducere, director financiar-contabil, director de îngrijiri, asistent șef de unitate, asistent șef stație de ambulanță, asistent șef secție etc. Pentru tot personalul din Asistență Socială creșterile vor fi de 20%.

Ne-am respectat astfel angajamentul făcut față de membrii noștri de sindicat care au semnat pentru deschiderea Conflictului colectiv de muncă, pentru o creștere salarială de 20 de procente. Știm că există încă frustrări în cele două sisteme și le înțelegem, dar în această etapă a trebuit să acceptăm un compromis. Dacă am putea să oferim 2.5 miliarde RON lunar, am face-o, dar guvernul ne-a dat doar 2.5 miliarde până la finalul anului.”, au transmis reprezentanții Federației Sanitas din România.

Sursă foto: facebook/Federația Sanitas din România

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Patru pugiliste de la CSM Constanța vor participa la Cupa României de box!

Amalia Niță, marea favorită la senioare, conduce delegația constănțeană În...