Cele două clădiri se află pe strada Ștefan cel Mare
Consilierii judeţeni constănțeni s-au reunit astăzi, 29 august 2024, în şedinţă ordinară, pentru a dezbate şi vota un număr de 26 de proiecte de hotărâre înscrise pe ordinea de zi. Printre acesta s-a aflat și proiectul privind înființarea unei noi secții.
Indicatorii tehnico-economici faza DALI pentru proiectul „Amenajarea, consolidarea si modernizarea imobilelor C1 si C2 în vederea înființării unei Secții Clinice Medicale III cu Compartiment de Reumatologie și Centru de Excelență în Diagnosticul Bolilor Inflamatorii Reumatice Mediate Imun și Baza de tratament – Reabilitare Medicala, conform standardelor europene” au fost aprobați în ședința de astăzi.
Cele două clădiri se află pe strada Ștefan cel Mare nr. 133, lot 2, în apropierea Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța. Valoarea totală a investiției se ridică la 69.739.888,28 lei cu TVA, din care valoarea lucrărilor de construcții și montaj este de 29.519.642,72 lei cu TVA. Durata estimată de proiectant pentru execuția lucrărilor este de 18 luni, după care investiția va fi predată Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei“ Constanța.
În acest moment, pe amplasamentul în suprafața de 3.269 mp se află două corpuri de clădire C1 și C2 nefunncționale, amândouă având un regim de înălțime de D+P+1E.
Carateritici tehnice
1. Pentru corpul C1:
- lărgirea distanței dinstanței dintre stâlpii centrali pe direcție transversală;
- recompartimentarea tuturor nivelurilor;
- desființare scară actuală interioară și exterioară de acces și realizare scară nouă atât pentru acces dinspre exterior cât și acces la nivelurile subsol și etaj 1;
- realizarea unui lift mare cu acces la toare nivelurile.
2. Pentru corpul C2:
- desființare scară actuală și realizarea acesteia orientată pe direcție perpendiculară;
- recompartimentarea tuturor nivelurilor;
- realizare scară acces exterioară de acces la parter;
- realizarea unor goluri de uși noi;
- realizarea unui lift mare cu acces la toate nivelurile;
- astuparea unor goluri de uși existente.
De asemenea, trebuie refăcută instalația electrică, sanitară și termincă, trebuie montate panouri fotovoltaice, schimbarea grupului de pompare pentru hidranți și refacerea rezervei de apă pentru hidranți și gospodărie.
Soluțiile propuse pot fi consultate mai jos:
S-a majorat numărul de posturi
La Spitalul Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” (SCJU) Constanța, numărul total de posturi a fost majorat de la 3.873 la 3.877, modificarea regăsindu-se în cadrul Serviciului Clinic Județean de Medicină Legală Constanța (SML), finanțat din Bugetul de Stat, unde numărul de posturi a crescut de la 38 la 42.
Bugetul a fost diminuat
În cazul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sfântul Apostol Andrei” Constanța, bugetul a fost rectificat în sensul diminuării cu suma de 55.462.20 lei.