Au votat sau nu pacienții de la SCJU?
Persoanele care nu se pot deplasa, din motive obiective, către secția de vot au putut solicita urna mobilă. În teorie, căci în practică lucrurile nu au stat deloc așa.
În județul Constanța, 1.776 de persoane au votat la urna mobilă, pe când în municipiu, doar 83 au avut norocul să-și poată exercita acest drept. În contextul în care și-au exprimat intenția de vot aproximativ 300 de persoane internate în Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța, doar 18 au putut vota.
Pe la orele prânzului, urna de vot a ajuns la spital, unde a votat… o singură persoană din cele 300 care așteptau. Apoi, în jurul orei 19.00, urna a ajuns din nou în unitatea medicală, unde au votat alți 17 alegători spitalizați. Din informațiile pe care le-am obținut în această dimineață, până la finalizarea procesului de votare, nu au putut vota toți cei care și-au manifestat dorința.
Din sursele interne pe care le avem din cadrul Birorului Electoral Județean, pacienții nu au putut vota din cauza faptului că documentația necesară pentru exercitarea dreptului de vot la urna mobilă nu a fost întocmită conform legii, responsabilitate care revenea reprezentanților unității medicale.
Condițiile de vot la urna mobilă pentru alegerile locale și europarlamentare 2024, conform BEC:
- persoanele care nu se pot deplasa din cauza unei boli sau din cauza unei invalidități;
- alegătorii internați într-un spital, fie el public sau privat;
- persoanele internate într-un cămin pentru persoane vârstnice;
„În secțiile de votare din țară se utilizează o singură urnă specială în care vor fi introduse atât buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru alegerile locale.”, se precizează în decizia Biroului Electoral Central.