Medhouse banner

29 de microbuze electrice școlare vor ajunge în județul Tulcea

Date:

Contractul de finanţare pentru 29 de microbuze şcolare „verzi” pentru judeţul Tulcea a fost astăzi semnat

Preşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, Horia Teodorescu, şi administratorul public al judeţului, Dumitru Mergeani, au participat, la Palatul Victoria, la ceremonia de semnare a unor contracte finanţate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru achiziţionarea de microbuze electrice destinate transportului elevilor.

Cu acest prilej, a fost semnat contractul de finanţare pentru proiectul „Achiziţionarea de microbuze electrice pentru transportul elevilor din judeţul Tulcea”, care vizează îmbunătăţirea condiţiilor de transport pentru elevii din judeţul Tulcea, cu precădere din zonele rurale defavorizate/marginalizate/izolate prin furnizarea de microbuze şcolare „verzi” (electrice), prietenoase cu mediul şi cu un consum energetic redus.

Asigurarea transportului pentru ca elevii să ajungă la şcoală uşor şi în siguranţă este o prioritate a Judeţului Tulcea care contribuie în mod hotărâtor la prevenirea părăsirii timpurii a şcolii, facilitând, totodată, accesul acestora la o educaţie de calitate.

Prin proiect se prevede achiziţionarea a 6 microbuze electrice 8+1 locuri şi a 23 de microbuze electrice 16+1 locuri, numărul elevilor/copiilor beneficiari fiind de 3038, conform situaţiei centralizate întocmite de către Inspectoratul Judeţean Şcolar Tulcea. Valoarea totală a acestor microbuze, finanţată prin PNNR, se ridică la 35.904.988,51 lei.

Sursă foto: facebook/CJ Tulcea

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Antichitatea întâlnește tehnologia! Cum au transformat elevii constănțeni artefactele milenare în artă digitală

Vernisaj la MINAC: Expoziția „Arheografii. Patrimoniul antic reinterpretat prin...

Cum continuăm magia de 1 Iunie acasă? Activități pline de imaginație pentru restul zilei

După distracția din oraș, continuăm magia acasă: 5 idei...

Sondaj World Vision România: aproape un sfert dintre copiii și adolescenții consultați spun că adulții îi ascultă rar sau aproape niciodată

Anxietatea și presiunea școlii, principalele probleme ale generației lor Aproape...

Evoluții foarte bune pentru canotorii constănțeni la prima competiție internațională a anului

Echipajul masculin de 8+1 ia bronzul la Sevilla, fetele...