Prin această simulare, reprezentanții Biroului Protecție Civilă din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, ai Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” și ai Inspectoratului Școlar Județean...
Festivalul de Artă Urbană peWALL, în weekend, la Constanța
Asociația AltHero, în parteneriat cu Primăria Constanța, anunță o serie de evenimente dedicate publicului larg, în...
Continuă lucrările în municipiul Constanța. De la Trocadero, muncitorii se mută la Casa de Cultură
Imediat ce vor fi finalizate lucrările de asfaltare din intersecția...
Începând cu data de 9 octombrie, 181 de persoane vârstnice care au depus solicitări în august, vor beneficia de sumele acordate de administrația locală,...
Atenție, se oprește apa!
În vederea executării lucrărilor de racordare a rețelei nou executate la sistemul centralizat de alimentare cu apă de pe strada Sălciilor...
În luna august a acestui an, Primăria Constanța, prin Confort Urban, a început lucrările de reparații a opt pavilioane destinate persoanelor vârstnice din oraș.
Până...
Începând din această dimineață, până mâine, 10.10.2023, ora 22:00, circulația rutieră va fi restricționată pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu pe sensul de mers către stațiunea...
„Pentru că siguranța cetățenilor este prioritară, astăzi, specialiști din cadrul Primăriei și ai firmelor prestatoare au verificat starea de sănătate a copacilor”. Rezultatele nu...