Medhouse banner

Holocaustul din România în benzi desenate. Povești de viață ale evreilor și romilor din Constanța, într-o expoziție realizată cu ajutorul elevilor din oraș

Date:

Holocaustul din România în benzi desenate, la Muzeul de Istorie și Arheologie Constanța

„Imagini din trecut. Holocaustul din România” este un proiect care ne apropie de experiențele trăite de evrei și romi în perioada Holocaustului din România și ne prezintă o istorie diferită a comunităților în care locuim, o istorie a celor persecutați, deportați, exterminați pentru că au fost/s-au născut altfel.

Altfel au fost considerați și cei 1.700 de evrei din Constanța, persecutați încă din timpul Statului Național Legionar, și ulterior, odată cu intrarea României în război, în iunie 1941, evacuați din oraș și  internați în lagărul de la Cobadin. O lună mai târziu au fost mutați în satele Osmancea, Mereni și Ciobănița.

Abia la finalul lunii noiembrie li s-a permis întoarcerea în Constanța, unde și-au găsit casele jefuite, bombardate. Au îndurat lipsa alimentelor, a medicamentelor, au fost scoși la apel de trei ori pe zi, chemați la secția de poliție periodic și au prestat muncă obligatorie până în august 1944. Doar pentru că erau evrei.

Altfel au fost considerați și romii din județ, deportați în Transnistria, unde au fost nevoiți să facă față bolilor, foametei, frigului. Doar pentru că erau romi.

Uitarea istoriei este o cale sigură spre repetarea greșelilor. Tocmai de aceea este important să ne amintim, este esențial să știm, este decisiv să înțelegem. 

Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și Fundația Freedom House România constănțenii sunt invitați pe 30 septembrie, de la ora 11.00, la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din oraș, să vă amintiți și să înțelegeți tragedia evreilor și romilor din județul nostru, prin cuvinte și prin imagine.

Vor dialoga:

Ana Bărbulescu, cercetător științific la Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” și conferențiar universitar, Universitatea din București;

Conf. univ. dr. Daniel Citirigă, Prodecan, Facultatea de Istorie și Științe Politice, Universitatea „Ovidius” din Constanța;

Paula Iordan, inspector, profesor de istorie, Liceul Teoretic „George Călinescu”, Constanța;

Reprezentanții elevilor de la Liceul Teoretic „George Călinescu”, Liceul Teoretic „Ovidius” și Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța.

Moderator: Răzvan Chiruță.

De la ora 12:30, constănțenii în Piața Ovidiu, pentru a participa la vernisajul expoziției„Imagini din trecut. Holocaustul în Constanța”.

Accesul la eveniment este gratuit, iar înscrierile se fac completând formularul de aici: https://shorturl.at/clsyY

Imagini din trecut. Holocaustul în România” este o expoziție de bandă desenată realizată în cadrul proiectului cultural-educațional „Visualising The Past Through Graphic Novels. Prompting Local Involvement For Holocaust Remembrance In Romania” finanțat de Uniunea Europeană prin programul Citizenship, Equality, Rights, Values (CERV-2022-CITIZENS-REM), implementat de Institutul ,,Elie Wiesel” în zece județe din România (Bihor, Botoșani, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Maramureș, Prahova, Sibiu, Timișoara) cu sprijinul Fundației Freedom House România și a comunităților locale.

Detalii despre proiect: https://www.inshr-ew.ro/portfolio-item/visualising-the-past-through-graphic-novels-holocaust-remembrance-in-romania-imagini-din-trecut

Sursă foto: Unsplash.com

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Derby la Ovidiu. Farul Constanța primește vizita FCSB-ului în etapa a 5-a din play-out

Biletele s-au pus în vânzare! „Marinarii” întâlnesc FCSB în...

Toți consumatorii din Mircea Vodă vor rămâne fără apă la robinete

Atenție, locuitori din Mircea Vodă! Se sistsază furnizarea apei...

(Foto) Plăcinta dobrogeană, protejată prin lege. Doar două firme din România au dreptul legal de a folosi această denumire

„Plăcinta dobrogeană” este denumire protejată la nivelul Uniunii Europene Denumirea...