„Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ” va avea loc la Constanța
Consiliul Judeţean Constanţa, prin Muzeul de Artă Populară Constanţa, continuă seria manifestărilor „Meșteșuguri tradiționale – utilitar și decorativ”. Astfel, în perioada 8 – 10 septembrie 2023, pe platoul din faţa instituţiei constănțenii și turiștii vor putea admira meșteșugari care încă mai olăresc, opincăresc sau prelucrează lemnul. De asemenea, vor asista la realizarea podoabelor de pe costumele tradiționale ale femeilor sau a pieselor de vestimentație pentru copii inspirate din hainele purtate de către adulți.
Ceramica specifică centrului Baia Mare, lucrată cu multă pasiune de câteva generații ale familiei Bledea, va ajunge la Constanța prin intermediul Adrianei Matei Bledea, care va face cunoscute formele, tehnicile de lucru, cromatica și decorul vaselor de lut, cărora le dă formă prin modelarea la roată.
Mihai Antoneag va prezenta încălțămintea tradițională a țăranului român – opincile, pe care le confecționează cu măiestrie, ținând cont de modelele autentice care-i servesc drept sursă de inspirație.
Prelucrarea artistică a lemnului va fi evidențiată printr-o serie de obiecte de uz gospodăresc și decor (cruci de mână, candele, troiţe miniaturale, piese de mobilier, găvane, căuce, covate, sărăriţe, linguri, spatule), lucrate prin tehnici specifice de către meșterii lemnari Cristian Lepădatu din Băbeni (Vâlcea) și Botezatu Vasile din Constanţa.

Diferite tipuri de podoabe ce accesorizează costumele femeiești vor fi prezentate de constănțencele Epsen Memet și Dorina Baias de la Asociația „Cusături Dobrogene”, iar Elena Hariton va aduce piese de vestimentație pentru copii și variate jucării croșetate.
Obiectele prezentate în cadrul manifestării sunt relevante în ceea ce priveşte tehnica de lucru, materialele, uneltele, formele şi decorul. Pe tot parcursul evenimentului, toți meșterii prezenți vor face demonstrații de lucru și vor oferi celor interesați detalii despre meșteșugul pe care îl practică.

