Medhouse banner

Ministerul Culturii, în vizită la Muzeul Național „George Enescu”. Raluca Turcan a anunțat o nouă licitație pentru restaurarea Palatului Cantacuzino

Date:

Ministerul Culturii a publicat anunţul pentru contractarea lucrărilor de punere în siguranţă a Palatului „Cantacuzino”, care găzduieşte Muzeul Naţional „George Enescu”.

Raluca Turcan a scris pe pagina sa de facebook, că termenul de depunere a ofertelor este 16 ianuarie, iar cel de execuţie a lucrărilor de punere în siguranţă este de 45 de zile de la emiterea ordinului de începere a acestora.

În acest moment, lucrările sunt la doar 25%, deși ar fi trebuit să fie finalizate.

„Am fost, din nou, pe șantierul de la Muzeul Național „George Enescu”. La finalul anului trecut, am luat decizia de a nu prelungi contractul de execuție a lucrărilor de restaurare și consolidare, întrucât la sfârșitul perioadei prevăzute în contract, lucrarea era realizată în proporție de doar 25%. Procedura prevede ca până la reluarea lucrărilor, obiectivul Palatul „Cantacuzino” care găzduiește acest Muzeu să fie pus în siguranță, pentru a nu se degrada.”, a scris Raluca Turcan, ministrul Culturii pe pagina sa de facebook.

Pentru că nu-și dorește repetarea situației anterioare, ca o semnătură să dureze câteva luni sau hârtiile să se plimbe cu lunile între părțile implicate, Raluca Turcan a susținut că s-a asigurat de:

  • realizarea rapidă a lucrărilor de punere în siguranță a acestui obiectiv de patrimoniu unic al moștenirii noastre culturale. În acest sens a fost publicat anunțul pentru contractarea acestor lucrări, termenul de depunere a ofertelor fiind stabilit pentru data de 16 ianuarie a.c. Termenul de execuție a lucrărilor de punere în siguranță este de 45 de zile de la emiterea Ordinului de începere a lucrărilor.
  • demararea cât mai rapida a procedurilor de achiziții pentru lucrările de restaurare și consolidare rămase de executat.
  • luarea măsurilor legale impuse de această situație critică.
spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare