Medhouse banner

Tenorul Ştefan von Korch cântă pe 7 octombrie la Nuremberg în concertul DOR

Date:

După ce a fost aclamat ca, unic solist român, mesager al muzicii clasice europene în China, tenorul Ştefan von Korch îşi continuă misiunea de promotor cultural, de data aceasta ca reprezentant al sclipitorului patrimoniu liric românesc în Germania: solistul va avea o apariţie de gală în concertul extraordinar DOR, programat pe 7 octombrie la Nuremberg şi derulat sub bagheta dirijorului Cristian Sandu.

Evenimentul celebrează şi face cunoscută dincolo de graniţele ţării inestimabila moştenire muzicală autohtonă, printr-un program de arii şi duete din opere şi operete româneşti. Concertul are loc la Peterskirche şi intrarea este liberă.

Tenorul spune: „Am primit cu entuziasm această invitaţie, pentru că este un prilej de a aduce aproape de inima publicului lucrări de referinţă din repertoriul liric românesc. Preţuiesc mult aceste compoziţii, pe care am rar ocazia să le cânt şi rezonez cu filonul folcloric ce le străbate, mai ales că primii mei paşi pe scenă au fost în zona muzicii populare.”

Iar dirijorul Cristian Sandu, iniţiatorul conceptului detaliază: „Proiectul DOR (Despre Oameni şi România) propune publicului german o incursiune muzicală în etosul şi atmosfera sufletului românesc prin piese de mare popularitate, refrene celebre şi melodii reprezentative pentru genul liric românesc.”

Programul concertului, elaborat de maestrul Cristian Sandu, va fi o veritabilă paradă de arii, duete si momente orchestrale din creaţii semnate de mari compozitori români. Spectatorii vor descoperi intensitatea trăirilor sufletului românesc prin fragmente din lucrări precum: „Lăsați-mă să cânt” şi „Lysistrata” de Gherase Dendrino, „Ana Lugojana” de Filaret Barbu, „Crai Nou” de Ciprian Porumbescu, „Dunărea albastră” de Iosif Ivanovici, „Năpasta” de Sabin Drăgoi şi „Luceafărul” de Nicolae Bretan.

Tenorul Ştefan von Korch evidenţiază: „Publicul se va bucura de o parte din nestematele liricii româneşti şi pot deja să dezvălui că voi interpreta una dintre piesele mele favorite «Mult mă-ntreabă inima,» din opereta “La seceriş” de Tiberiu Brediceanu. Este o secvență pe cât de spectaculoasă pe atât de autentic românească, pe care sunt nerăbdător să o fac cunoscută spectatorilor din Germania.”

Alături de tenorul Ştefan von Korch, pe scena din Nurenberg vor fi soliştii: Antonia Beteag (soprană), Janetka Hoșco (mezzosoprană), Cătălin Moței (bariton) şi Orchestra de Cameră a Academiei Naționale de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.

Onoarea de a ghida spectatorii prin programul muzical elaborat de dirijorul Cristian Sandu va reveni lect. univ. dr Raluca Zglobiu de la Universitatea Babeş-Bolyai, care la sfârșitul concertului va modera și o sesiune de întrebări și răspunsuri cu publicul.

Concertul DOR este cofinanțat de Institutul Cultural Român, prin Programul CANTEMIR – program de finanțare pentru proiecte culturale destinate mediului internațional. Institutul Cultural Român nu este responsabil de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...