Medhouse banner

Aproape 3.000 de profesori s-au înscris în prima platformă civică digitală, dedicată lor. 1 din 5 cadre didactice este în mică măsură sau deloc informat despre noua Lege a Învăţământului Preuniversitar

Date:

50% dintre profesorii respondenţi consideră că au prea mulţi elevi în clasa lor pentru a face o educaţie de calitate individualizată

Noul an şcolar a început cu o nouă Lege a Învăţământului Preuniversitar, despre care 19% dintre cadrele didactice spun că sunt în mică măsură sau deloc informate. Alţi 28% dintre profesori spun că sunt relativ informaţi, iar 53% se consideră în mare măsură sau în foarte mare măsură informaţi. Acestea sunt doar câteva dintre datele colectate, în urma unui sondaj realizat World Vision România, prin consultarea a peste 800 de profesori folosind prima platformă civică digitală adresată cadrelor didactice, creată prin proiectul „Inspectoratul” Şcolar Civic, care este desfăşurat de către aceeaşi fundaţie.

Din acelaşi sondaj realizat de organizaţie, rezultă că 50% dintre profesorii respondenţi consideră că au prea mulţi elevi în clasa lor pentru a face o educaţie de calitate individualizată, adică pe măsura nevoilor fiecărui elev. Situaţia este mult mai presantă în mediul urban, unde 56% dintre profesorii care au răspuns la chestionar se confruntă cu această problemă, faţă de 34% care predau în mediul rural. Scăderea numărului de elevi din mediul rural vine ca urmare a mai multor factori: scăderea natalităţii, migraţie, scăderea numărului de şcoli şi licee din rural şi înscrierea copiilor acestor copii în mediul urban sau peri-urban.

Nevoia de consultare a cadrelor didactice

De la începutul proiectului şi până acum, aproape 3.000 de profesori şi-au arătat deschiderea de a fi consultaţi, fiind înscrişi în „Inspectoratul” Şcolar Civic. În ultimul an, peste jumătate dintre aceştia au participat la cele opt chestionare aplicate, iar alţi 1.000 au acordat răspunsuri nefiind înregistraţi în proiect.

Temele sondajelor au fost legate de noile legi ale educaţiei, proiecte europene în şcoli, abandon şcolar, violenţa în şcoli, greva profesorilor şi începutul de an şcolar. Rezultatele consultărilor au fundamentat campanii de advocacy ale World Vision România în spaţiul public, precum şi rapoarte de consultare publicate sau în curs de publicare pe website.

În acelaşi timp, în cadrul proiectului, au fost organizate nouă webinare, la care au participat aproape 2.000 de profesori. Tematicile abordate au fost: participarea la proiecte europene, prevenirea abandonului şcolar, precum şi a bullying-ului şi a violenţei în şcoli.

Proiectul „Inspectoratul” Şcolar Civic s-a realizat în urma unui chestionar care arată că 96% dintre profesori îşi doresc să fie consultaţi atunci când vine vorba despre decizii care privesc educaţia (75% în mare măsură şi 21% în măsură medie).

Cadrele didactice care îşi doresc să se înscrie în proiect o pot face aici: https://www.iscivic.ro.

„Vedem în fiecare zi pe teren profesori dornici să fie consultaţi. Prin proiectul ,,Inspectoratul” Şcolar Civic îi ajutăm să-şi exprime opinia, să-şi expună problemele, iar mai departe putem duce aceste informaţii către Ministerul Educaţiei. Este nevoie să fie informaţi şi, mai ales, ascultaţi. Cadrele didactice sunt cele care stau în linia întâi în educaţia copiilor noştri, ei ţin în mână viitorul ţării. Este vital să-i ascultăm. Avem încredere că, printr-un astfel de proiect, putem face vocea profesorilor auzită şi ascultată, similar cu modul în care facem cunoscută vocea copiilor din mediul rural prin Consiliul Consultativ al Copiilor fondat de World Vision România.”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Ce îşi doresc profesorii de la guvernanţi

Într-un chestionar aplicat la începutul proiectului, 19% dintre respondenţi ar solicita factorilor de decizie să cunoască mai bine realităţile din teren, să experimenteze direct contextele dificile cu care şcolile se confruntă. Din mesajele transmise de cadrele didactice factorilor de decizie, rezultă nevoia de transparenţă, înţelegere, colaborare, mentorat şi empatie din partea decidenţilor, mai ales a celor de la nivel judeţean (33% dintre respondenţi). În plus, 82% dintre profesori îşi doreau să fie implicaţi direct în ameliorarea problemelor din şcoli.

Dacă ar avea ocazia să transmită un mesaj către factorii de decizie la nivel naţional sau judeţean, 27% din cadrele didactice înscrise în proiect ar solicita în primul rând „mai puţine schimbări”. Aşa cum detaliază respondenţii, atunci când aceste schimbări sunt totuşi necesare, ar trebui să aibă în vedere o consultare largă a profesorilor, să fie anunţate şi explicate din timp, să aibă la bază studii de impact şi o analiza a consecinţelor administrative ale acestora, pentru a evita blocaje în activitatea şcolilor.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Schimbare majoră în tranzacțiile imobiliare. Certificatul fiscal, obligatoriu și pentru cumpărători!

Cumpărătorii trebuie să prezinte certificat de atestare fiscală Ca urmare...

Atenție! Se oprește apa în cartierul Tomis 1 din municipiul Constanța!

RAJA execută lucrări la rețeaua centralizată. Cartierul Tomis 1...

O nouă ediție FIDELIS. Dobânzi neimpozabile de până la 7,60%

Donatorii de sânge pot investi în titluri de stat...

„Poate A.I. să învingă un poet?” – duel poetic live între om și inteligența artificială la Constanța

Inteligență Artificială vs. Creație Umană: Un spectacol poetic inedit...