Medhouse banner

ATENȚIE! Guvernul pregătește o lege prin care persoanele fizice ar putea fi impozitate cu 70%

Date:

Începând cu 1 iulie 2024, veniturile obținute de persoanele fizice, pentru care nu se poate demonstra sursa, vor fi taxate cu un impozit de 70%, potrivit Proiectului de lege privind unele măsuri fiscal-bugetare pentru asigurarea stabilității financiare a României pe termen lung.

„Se propune ca, din 1 iulie 2024, rata impozitului pentru veniturile obținute de persoanele fizice, a căror sursă nu poate fi dovedită, să fie modificată, stabilindu-se un impozit de 70% pentru a încuraja conformarea voluntară a contribuabililor, ceea ce ar avea efecte pozitive asupra încasărilor bugetare. Până la intrarea în vigoare a noilor reglementări, contribuabililor li se oferă o perioadă de grație pentru a-și declara veniturile și a-și plăti obligațiile fiscale, evitând astfel riscul de a fi încadrați în categoria de risc fiscal și declanșarea unor verificări ale situației fiscale personale, cu rezultatul aplicării noii rate de impozitare și a obligațiilor fiscale accesorii. Efectul disuasiv al sancțiunilor contravenționale instituie în timp o disciplină operațională și stimulează conformarea contribuabililor, de aceea este necesară eliminarea posibilității de a plăti jumătate din minimul amenzii, precum și actualizarea sancțiunilor contravenționale prevăzute de legile care reglementează măsurile fiscale, financiar-contabile și de disciplină financiară”, se menționează în expunerea de motive a documentului.

În plus, pentru a reduce evaziunea fiscală, se va asigura urmărirea transporturilor rutiere de bunuri prin implementarea Sistemului național RO e-Sigiliu.

„Se propune implementarea Sistemului național RO e-Sigiliu pentru a garanta urmărirea transporturilor rutiere de bunuri pe teritoriul României. Sistemul național RO e-Sigiliu este un sistem care se bazează pe utilizarea unor dispozitive electronice și a unei aplicații informatice care permite autorităților competente să identifice potențialele puncte de deviere a transporturilor rutiere de bunuri, indiferent dacă acestea sunt în tranzit sau au ca destinație finală o entitate economică de pe teritoriul național”, conform documentului.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Se oprește apa în mai multe zone din municipiul Medgidia

Lucrări de modernizare a rețelei de distribuție din Medgidia RAJA...

Începe ediția a II-a a proiectului cultural „Datina VIE” în Constanța

Descoperă Dobrogea autentică: Expoziții, documentare și conferințe la „Datina...

Fii erou la UNTOLD 2026! Donează sânge și primești un bilet gratuit pentru prima zi de festival!

Caravana mobilă ajunge în 10 orașe din România UNTOLD lansează...