Medhouse banner

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie a solicitat Ministerului Muncii reevaluarea situaţiei

Date:

Federaţia Naţională a Sindicatelor din Administraţie (FNSA) a solicitat Ministerului Muncii, demararea procedurii de conciliere a conflictului colectiv de muncă declanşat la nivelul Ministerului Finanţelor şi instituţiilor subordonate acestuia, ca urmare a neidentificării şi neimplementării unor soluţii reale, concrete la revendicările salariaţilor. Mai exact, în data de 11.08.2023, la întâlnirea organizată de către Ministrul Finanţelor cu partenerii sociali, au fost convenite unele aspecte consemnate ȋn procesul verbal încheiat în aceeași dată. Însă, partea guvernamentală nu şi-a respectat, ulterior, angajamentele.

„Urmare a acestui demers, Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a înştiinţat FNSA că: <<nu există premisele declanşarii unui conflict de muncă>>, prin urmare nu avem dreptul să solicităm concilierea deoarece în conformitate cu Art. 123 din Legea nr. 367/2022 <<nu pot constitui obiect al conflictelor colective de muncă revendicările angajaţilor/lucrătorilor pentru a căror rezolvare este necesară adoptarea unei legi sau a altui act normativ>>.”, au transmis reprezentanții FNSA printr-un comunicat de presă.

Declația Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţie intergală o puteți citi mai jos:

Acest răspuns cinic nu vine decât să întărească ceea ce, împreună cu colegii din finanţe, am sesizat de mult timp: Guvernul României nu este interesat şi nu a fost niciodată interesat să soluţioneze problemele cu care se confruntă salariaţii din sistem, în exercitarea rolului de principală instituţie responsabilă cu înfăptuirea bugetului general consolidat al statului, dorind ca instituţiile Ministerului Finanţelor să nu deţină pârghii suficiente în desfăsurarea activităţii. Lipsa unui sistem informatic bine pus la punct prin care statul să urmărească şi să sancţioneze abaterile de la legislaţiea fiscală (de exemplu, evaziunea din TVA care situează România pe primul loc în Europa) nu reprezintă pentru Guvernul României un motiv de urgenţă naţională, mai ales în contextul actual? Deranjează, se pare, revolta salariaţilor din finanţe referitoare la încasarea deficitară, la bugetul de stat, a sumelor datorate de către cei ce încalcă legea fiscală. Condiţiile de muncă inadecvate, în unele locuri sub standardele de decenţă, lipsa personalului, lipsa materialelor (în unele instituţii angajaţii îşi achiziţionează din resurse proprii inclusiv pixuri), faptul că, de multe ori sunt trimişi în control la sute de kilometri distanţă, asigurându-li-se de către instituţie sume modice din care să achiziţioneze combustibil, hrană şi cumva să îşi identifice loc de cazare pentru continuarea, a doua zi, a controlului, reprezintă un motiv de linişte pentru Guvernul României? Lipsa contractelor şi acordurilor colective de muncă nu reprezintă un motiv de declanşare a conflictului de muncă? Protecţia salariatului din finanţe împotriva abuzurilor şi intervenţiei factorului politic, prin elaborarea Statutului finanţistului, este cumva impotriva intereselor clasei politice?

Toate aceste revendicări au făcut obiectul adresei de notificare a Ministerului Muncii, prin care organizaţia noastră solicita concilierea. Răspunsul instituţiei menţonate, prin care refuză această procedură, reprezintă, în fapt intenţia reală a clasei politice: nu suntem interesaţi de rezolvarea adevăratelor probleme, de întârirea capacităţii Statului Român de a-şi exercita atribuţiile de control printr-un sistem de finanţe puternic, deoarece astfel deranjăm grupurile de interese financiare şi cu încrengături în lumea politică. În schimb, cu cinism şi în aplauzele grupurilor de interese pe care le reprezintă, anunţă salariaţii că nu au dreptul să declanşeze conflictul de muncă pe marginea problemelor semnalate. Pentru liniştea cui se întămplă acest lucru într-o Românie care are nevoie disperată de resurse financiare? A cetăţenilor sau a salariaţilor, în niciun caz. Staţi liniştiţi cu toţii, în schimbul subfinanţării sistemului, vom colecta mai mulţi bani la buget impozitând suplimentar norma de hrană cu valoarea de 35 de lei sau neacordând vouchere de vacanţă!

FNSA a solicitat Ministerului Muncii reevaluarea situaţiei şi asumarea rolului de mediator în acest conflict, deoarece încă ne aflăm în termenul legal de gestionare a acestei situaţii. Până la acel moment, organizaţia noastră susţine toate protestele spontane ale angajaţilor. 

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Atenție, șoferi! Bulevardul Tomis se închide pentru mașini de sâmbătă dimineață

Bulevardul Tomis devine din nou pietonal în acest weekend La...

Noi acțiuni de dezinsecție programate în această seară în municipiul Constanța

Atenție, constănțeni! Încep acțiunile de dezinsecție în parcuri și...

ANPIS a virat fondurile pentru plățile de asistență socială aferente lunii mai 2026

Sprijin financiar pentru familii și persoanele cu dizabilități: Plățile...