Au început înscrierile pentru cursul online „Energie verde pentru toți” (Green Energy for Everyone), dedicat cetățenilor și afacerilor care vor să adopte un comportament durabil în ceea ce privește consumul de energie.
Dezvoltat de Universitatea Ovidius din Constanța, cursul online „Energie verde pentru toți” îmbină conținutul digital cu materialele tradiționale de învățare, oferind cursanților o înțelegere profundă asupra energiei regenerabile.
Cursul este gratuit și se va desfășura între 1 noiembrie și 15 ianuarie. Participarea se poate face prin intermediul acestui formular.
Parcurgerea cursului va dura 5 zile, cu o alocare de timp de 2 ore pe zi, fără ca cele cinci zile să fie obligatoriu consecutive.
La curs pot participa atât persoane fizice, cât și persoane juridice interesate să învețe mai multe despre energia regenerabilă, să găsească soluții de integrare a acesteia în activitățile lor, sau să își reducă și eficientizeze consumul de energie.
Cursul oferă resurse în limba engleză și limba română, fiind împărțit în macro-module și micro- unități de învățare. Fiecare modul se va baza pe o abordare mixtă. Experții vor transmite informații generale despre sursele de energie regenerabilă, avantajele și dezavantajele acestora, planurile naționale și europene cu privire la acestea și indicațiile pentru găsirea de fonduri și furnizori, iar formatorii vor stimula procesul de învățare individuală și documentare, propunând cursanților resurse de invățare și susținând dezvoltarea competențelor în acest domeniu.
Cursul va conține un curriculum detaliat, materiale și activități de susținere a învățării (video, link- uri, articole), precum și activități de testare și evaluare atât la începutul, cât și la sfârșitul său. Finalizarea cursului este marcată de un examen iar studenții care parcurg cursul și iau nota de trecere la acest examen vor primi 3 puncte de credit. Companiile ai caror angajați finalizează cursul vor primi un badge care reflectă angajamentul firmei de a adopta comportamente energetice mai responsabile.
Structura cursului
• Modulul 1: Energia regenerabilă – elemente conceptuale generale
• Modulul 2: Energia eoliană
• Modulul 3: Energia solară
• Modulul 4: Alte tehnologii de energie regenerabilă
• Modulul 5: Evaluări ale proiectelor de energie regenerabilă
• Modulul 6: Bune practici in domeniul energiei regenerabile
Ultimul modul va fi încheiat cu 3 ghiduri diferite, în funcție de părțile interesate adresate: un ghid pentru cetățeni (scop casnic), unul pentru companii sau unități publice și unul pentru ferme (scop comercial).
Obiectivul principal al acestor ghiduri va fi acela de a împărtăși și disemina cât mai mult posibil bune practici, cunoștințe și abilități necesare pentru a reduce impactul cauzat de consumul de energie al oamenilor și companiilor asupra mediului.
Sursă foto: Unsplash.com
