Aproape 1.200 de educatori, învăţători şi psihologi din sistemul public de învăţământ au participat la sesiuni de training susţinute de experţi internaţionali în educaţie preşcolară din Marea Britanie şi SUA, sosiţi la Conferinţa de Educaţie Timpurie First7. Împreună, au abordat cele mai inovatoare concepte şi tehnici moderne prin care lectura şi scrisul pot fi introduse încă de la creşă sau grădiniţă, folosind jocul.
În perioada 21 octombrie – 05 noiembrie a avut loc cea de-a 9-a ediţie a Conferinţei de Educaţie Timpurie First7, cu o debarcare specială de evenimente organizate, pentru prima dată, în şase oraşe din România şi Republica Moldova. Ediţia a avut ca temă „Dezvoltarea comunicării, limbajului şi scrierii în educaţia timpurie” – paşi esenţiali mai ales în condiţiile în care, conform datelor, 42% dintre elevii români sunt analfabeţi funcţional.
La workshop-urile organizate în Bucureşti, Craiova, Braşov, Timişoara, Suceava şi Chişinău au participat aproape 1.200 de cadre didactice din sistemul public de învăţământ. Accesul acestora la sesiunile de pregătire a fost GRATUIT.
Peste 70% dintre cei care au fost prezenţi activează ca educatori, psihologi şi învăţători la creşe, grădiniţe şi respectiv şcoli din mediu urban. Aproximativ 30% au fost cadre didactice care lucrează în instituţii publice de învăţământ din sate şi comune apropiate oraşelor în care s-a organizat ediţia Conferinţei.
Curiozitatea, entuziasmul şi comunicarea – elementele cheie prin care educaţia trebuie să aibă loc
Comunicarea, limbajul şi scrierea pot fi introduse, prin joc, încă din primii ani de viaţă ai copilului. Folosind metodele optime, ele susţin curiozitatea şi pasiunea de a învăţa în anii de şcoală şi ulterior acestora.
Cadrele didactice prezente au abordat aceste concepte inovatoare alături de cei 10 experţi internaţionali în educaţie preşcolară sosiţi special din Marea Britanie şi SUA.
Pamela Mundy, expert în educaţie timpurie recunoscut la nivel global, ce colaborează cu organizaţii internaţionale şi ministere ale educaţiei din întreaga lume, a purtat cadrele didactice prezente prin lupa evoluţiei tehnologice şi a inteligenţei artificiale. Copiii trebuie să fie pregătiţi să comunice ca fiinţe umane dar să ştie cum să folosească AI în favoarea lor pentru a se adapta la noile tipuri de job-uri care vor apărea. „Educatorul nu trebuie să limiteze limbajul copilului la cel pe care el l-a învăţat pentru că aceşti copii au fost născuţi pentru o nouă lume care se conturează odată cu evoluţia lor.”, a transmis aceasta.
Alexandra Chiorando, cu peste 20 de ani de experienţă în predarea şi conducerea de şcoli şi creşe private din Marea Britanie, le-a prezentat educatorilor o serie amplă de exerciţii de fonetică pe care le pot face la clasă. I-a invitat să se conecteze cu cei mici – prin joc liber, să îi încurajeze, pentru că stimularea conversaţiei se face pornind de la interesele copiilor.
În stilul său umoristic, Chris Connaughton a subliniat importanţa cititului şi i-a încurajat pe educatori să îmbrăţişeze storytelling-ul ca pe o tehnică de învăţare de care copiii nu se vor plictisi niciodată dacă educatorul personalizează şi „pune în scenă” povestea cu diferite tonalităţi, mimică facială şi corporală.
Pete Moorhouse, cercetător şi autor de renume, considerat o autoritate în domeniul lucrului cu lemnul în educaţia timpurie, a pus accent în prezentarea sa pe stimularea creativităţii copiilor şi a gândirii lor nemarcate de idei preconcepute. Pete este un promotor al învăţării în aer liber şi al implicării unei mari varietăţi de materiale în educaţie. I-a încurajat pe educatori să se folosească de instrumente precum camera de fotografiat digitală, de lut sau de lemn pentru a-i ajuta pe cei mici să îşi creeze propriile oportunităţi de învăţare.
Pentru Alice Sharp este esenţial ca educatorul să stimuleze în copil dorinţa de a investiga, de fi curios, ca prim pas esenţial spre descoperire şi cunoaştere. A adus în sesiunea sa exemple practice de exercitii prin care se pot conecta cu cei mici dar şi jocuri care îi ajută să îşi exerseze muşchii feţei, limbajul, coordonarea mişcărilor.
Cu o abilitate extraordinară de a capta publicul şi de a reconfirma că totul în clasă porneşte de la educator iar copiii sunt ca un burete ce absorb informaţia oferită, Dan McFarland a exemplificat cum pot fi folosite vocea, mişcările corpului, mimica pentru a te conecta cu copiii când ajung dimineaţa. Apoi a oferit exemple de rutină la clasă care să le ofere copiilor autonomie, provocări şi sprijin în procesul de învăţare.
Will Hussey a încheiat ediţia de la Bucureşti cu o sesiune axată pe dezvoltare personală, cu focus pe educatori, pe starea lor de bine: de unde vine ea, cum pot ajunge la ea, care e impactul ei pe termen lung.
Emoţia ghidează acţiunile iar rolul educatorilor este de a-i ajuta pe copii să îşi regleze emoţiile. Muzica este unul dintre instrumentele pe care la avem la îndemână. Stuart Stotts, compozitor, povestitor, autor şi formator educaţional, a fost prezent la Conferinţă pentru a îi învăţa asta. Mai exact, să le reamintească educatorilor că muzica construieşte relaţii, vocabular, sensibilitate, empatie şi un puternic sentiment de distracţie în orice clasă.
În stilul său dinamic, Shonette Bason a oferit inspiraţie, motivaţie şi idei eficiente din punct de vedere al costurilor pentru educatori.
Câştigătoare a titlului Trainer of the Year la Nursery World 2021, Alison Featherbe a vorbit despre importanţa creării unui context pozitiv, marcat de entuziasm şi de consistenţă în această atitudine pe parcursul întregii zile. Educatorii prezenţi au învăţat cum să fie un partener al copilului în etapa de dezvoltare a limbajului şi să evite o atitudine de tipul „I know it all”
Valentina Secară, fondatoarea Conferinţei de Educaţie Timpurie First7, a făcut o asociere cu rapsodia lui Enescu pentru a exemplifica importanţa progresiei în dezvoltarea limbajului. I-a îndemnat pe educatori să iasă din tiparul de gândire, să creeze un mediu bogat, diversificat în limbaj, cu elemente create de copii, nu de educatori. Scrierea în educaţia timpurie este modalitate de comunicare cu medii diferite, suprafeţe diferite şi instrumente diferite (trasare în spumă de ras, în mălai). Orice experienţă senzorială ajută la dezvoltarea motricităţii şi oferă oportunitatea corpului să înveţe.
Eveniment organizat cu sprijinul sponsorilor: Alive Foundation, Catena, IGNA Instal, R-BAG România, Iniko, VDM Rental, Estetiq Solution, ZENOS, Caregivers, Noark
Despre Conferinţa de Educaţie Timpurie FIRST7
Conferinţa de Educaţie Timpurie este o iniţiativă a Fundaţiei Acorns prin FIRST7 – Centrul de training pentru părinţi şi educatori, al cărei scop este de a oferi personalului din educaţie soluţii practice de predare, adaptate nevoilor copilului mileniului 3.
Conferinţa de Educaţie Timpurie se adresează educatorilor, învăţătorilor, psihologilor, pedagogilor, îngrijitorilor şi asistenţilor medicali din creşe, grădiniţe şi şcoli, precum şi coordonatorilor responsabili cu întocmirea planificărilor pentru activităţile educaţionale ale copiilor cu vârste între 0 şi 10 ani şi aduce anual în România experţi internaţionali în educaţie timpurie ce prezintă concepte noi şi abordează subiecte esenţiale pentru alinierea sistemului de învăţământ preşcolar din România la cele mai performante modele internaţionale.
Sursă foto: facebook/Conferinţa de Educaţie Timpurie FIRST7
