
Copiii de la Eagles Football Academy din Londra au avut parte de o vacanță de vis în România, mulțumită unui program finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni al Guvernului de la București.
„În urma prezentării proiectului Eagles Football Academy, intitulat Dezvoltarea Educației și Promovarea Sportului Românesc, s-au obținut fonduri pentru finanțarea necesară cu ajutorul căreia cei mici vor beneficia de transport, cazare, masă, echipament sportiv, obiecte specifice, materiale promoționale, pentru creșterea și dezvoltarea nivelului sportiv și educațional în cadrul academiei noastre”, a declarat managerul general al Eagles Football Academy, Gabi Dumitru.
De asemenea, mulțumită finanțării aprobate de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, copiii academiei benefciază de o vacanță în România, cu vizitarea unor obiective culturale și din patrimoniul național românesc în București și Valea Prahovei. Printre altele, cei mici vor vizita Palatul Parlamentului, Muzeul Satului din București, Castelul Bran, Castelul Peleș, cetatea Brașovului și Biserica Neagră.
Finanțarea obținută de Eagles Football Academy pentru proiectul Dezvoltarea Educației și Promovarea Sportului Românesc ce se desfășoară în perioada 22-29 octombrie 2023 este în valoare de 399.913 RON.
Eagles Football Academy este o școală de fotbal românească înființată la Londra, în 2014, de fostul fotbalist al FC Argeș, Rapid, U Craiova, Gabi Dumitru.
În prezent, academia românească din Londra numără circa 120 de copii cu vârste între 6 și 14 ani.
De-a lungul timpului, Academia Eagles a fost vizitată de mari nume din fotbalul Românesc precum Ioan Ovidiu Sabău, Gabi Balint, Gică Popescu, Helmut Duckadam, Tibor Selimesi și mulți alții.
Anul acesta, cu ocazia sărbătorii de Crăciun, copiii de la Eagles se vor întâlni cu fostul internațional român, dublu câștigător al Cupei Campionilor Europeni, Miodrag Belodedici.
