Profesoara de Limba engleză care a fost hărţuită sexual în timpul orei de curs, la şcoala gimnazială din Pietriceaua, județul Prahova, de către elevi de 13 ani, a refuzat să se supună testării psihologice solicitate de către comisia de cercetare disciplinară, însă va continua să predea la aceeaşi unitate de învăţământ, conform Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IȘJ) Prahova, Aurel Graur, a precizat, marţi, pentru Agerpres, că, în urma incidentului, profesoara a fost asistată la ore de către reprezentanţi ai IŞJ, primind calificativul „slab”.
Cu toate acestea, femeia va reveni la catedră, ea fiind profesor titular.
Aurel Graur a mai indicat faptul că instituția școlară a inițiat și ea o investigație internă și i-a solicitat profesoarei să se supună evaluării psihologice. Cu toate acestea, cadrul didactic a refuzat cererea, ceea ce a dus la aplicarea unei avertismente scrise ca sancțiune.
În mediul online au apărut și imagini video
Profesoara a fost victima unui caz de hărțuire sexuală în timpul unei lecții la Școala Gimnazială Pietriceaua, filiala Școlii Gimnaziale „Matei Basarab” din comuna Brebu. Un videoclip relevant a fost distribuit pe internet.
„În dimineaţa zilei de 6 aprilie 2023, conducerea unităţii de învăţământ a fost informată de existenţa unui clip video realizat în timpul unei ore de curs şi, imediat ce a intrat în posesia lui şi a fost vizionat, au fost înştiinţate Inspectoratul Şcolar Judeţean Prahova şi Poliţa comunei Brebu. Tot în cursul zilei de 6 aprilie 2023, a fost convocat Consiliul Clasei, care a stabilit sancţionarea elevilor implicaţi, astfel: cei doi elevi care apar în imagini şi elevul care filmează şi îi instigă au fost sancţionaţi cu <<mustrare scrisă>> şi scăderea notei la purtare cu 6 puncte, iar ceilalţi elevi prezenţi în clasă <<observaţie scrisă>>.”, a transmis, în luna aprilie, Inspectoratul Şcolar Prahova.
O anchetă a fost demarată şi de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Prahova.
„În urma apariţiei în spaţiul public a unui clip video ce ilustrează mai mulţi elevi care prezintă explicit activităţi sexuale îndreptate asupra unui cadru didactic, compartimentul de Relaţii Publice (…) este abilitat să comunice următoarele: La data de 6 aprilie, poliţiştii Secţiei de poliţie rurală Valea Doftanei au fost sesizaţi de către directorul unei unităţi şcolare din comuna Brebu despre faptul că deţine o înregistrare audio video prin care doi elevi cu vârstele de 13 ani, în timp ce se aflau într-o sală de clasă, au simulat exercitarea unor acte de natură sexuală asupra unui cadru didactic.”, a transmis, în aprilie, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova.
Poliţiştii au deschis un dosar penal privind săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, cercetările fiind continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
Sursă foto: Unsplash.com
