Oncoria Med

Studenții vor primii burse mai mari. Vezi despre ce sume este vorba

Date:

Unele burse pentru studenți au fost mărite

A fost semnat Ordinul privind aprobarea cuantumurilor burselor pentru studenții înmatriculați la programe de studii universitare, organizate cu finanțare de la bugetul de stat, la forma de învățământ cu frecvență, în instituțiile de învățământ superior de stat, în anul universitar 2023-2024.

Modificările privind bursele pentru studenți în anul universitar 2023-2024:

  • Cuantumul minim al bursei sociale crește de la 580 de lei la 900 de lei;
  • Cuantumul bursei de doctorat crește de la 1.750 de lei la 3.200 de lei;
  • Acordarea unei burse de studiu pentru licența didactică cu dublă specializare, respectiv pentru masterat didactic, în valoare de 3.158 de lei.

Pe lângă principalele modificări ce se găsesc în imagine, cuantumul burselor de performanță, bursa de performanță sportivă, bursa pentru învățământ dual și bursa specială vor fi stabilite prin hotărâre a senatului instituției de învățământ superior de stat, la propunerea Consiliului de administrație.

Ordinul privind criteriile de acordare a burselor studenților a fost publicat în Monitorul Oficial, a anunțat Ministerul Educației.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Peste 34.000 de locuri de muncă disponibile în România. Printre cei mai căutați, șoferii și curierii

Peste 34.600 de locuri de muncă sunt disponibile în...

Exercițiu de mobilizare în trei județe din România. Rezerviștii, chemați pentru o zi de antrenament

Un amplu exercițiu de mobilizare se desfășoară, în perioada...

Sancțiuni după Dinamo – FCSB. Suspendări și amenzi dictate de Comisia de Disciplină a FRF

Comisia de Disciplină din cadrul Federației Române de Fotbal...

Operațiune DIICOT de amploare în Arad: 33 de percheziții într-un dosar de droguri. Peste 15 persoane vizate, inclusiv minori

Operațiune de amploare, luni, 15 septembrie 2026, în județul...