Medhouse banner

Universitatea de Vest din Timişoara: Tabăra de Robotică Open Robotics Intelligent Grid

Date:

Universitatea de Vest din Timişoara, alături de echipa de robotică CSH din cadrul Colegiului Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” Timişoara, organizează ediţia a cincea a Taberei de Robotică UVT Open Robotics Intelligent Grid

Cea de-a 5-a ediţie a Taberei de Robotică UVT Open Robotics Intelligent Grid va avea loc în perioada 6-10 septembrie, având ca temă „The future city of tomorrow”. Evenimentul este realizat de Universitatea de Vest Timișoara, alături de echipa de robotică CSH din cadrul Colegiului Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” Timişoara.

„Competiţiile de robotică sunt o invitaţie deschisă, adresată cu precădere tinerilor liceeni, pentru a-şi proba creativitatea şi inventivitatea în construirea noilor roboţi, funcţionali şi deplin versatili. Suntem conştienţi că proiectul Taberei de Robotică Open Robotics Intelligent Grid a evoluat şi s-a dezvoltat organic, datorită pasiunii speciale pe care participanţii o au pentru lumea roboticii. Publicul timişorean va avea ocazia să admire din nou precizia şi ingeniozitata cu care echipele participante îşi vor conduce roboţii, în cadrul competiţiei desfăşurată pe parcursul zilei de 9 septembrie. Mai apoi, vă aşteptăm la UVT, în seara aceleiaşi zile, pentru o ceremonie de premiere în care publicul îi va aprecia pe competitorii echipelor participante. Vă aşteptăm într-un spaţiu urban al viitorului, dedicat pasiunii pentru roboţi!”, a declarat rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea.

În cadrul evenimentului, 150 de elevi, membri ai echipelor de robotică din licee din întreaga ţară, se vor implica activ în pregătirea de workshop-uri şi competiţii pe echipe, alături de voluntari. Timp de 48 de ore, aceşti tineri talentaţi îşi vor pune imaginaţia şi priceperea în construirea de roboţi care urmează să se încadreze în tema specificată. Detaliile legate de temă vor fi dezvăluite în dimineaţa competiţiei.

Pe parcursul celor 48 de ore, echipele vor lucra în cadrul procesului construirii roboţilor şi vor participa la workshop-uri oferite de companii locale din Timişoara. Aceste sesiuni vor aborda subiecte legate de inovaţie şi tehnologie.

În data de 9 septembrie, începând cu ora 10:00, competiţia va avea loc Iulius Mall, nivel etaj. Fiecare echipă va susţine 6 meciuri, având oportunitatea de a demonstra abilităţile roboţilor pe care i-au creat pe parcursul taberei.

Ceremonia de premiere va avea loc la Universitatea de Vest din Timişoara, în data de 9 septembrie, începând cu ora 19:30. În aceeaşi seară, va fi anunţată şi tema pentru concursul internaţional de robotică FIRST Tech Challenge, o competiţie ce reprezintă un moment aşteptat de toate echipele prezente, care obţin în fiecare an rezultate notabile, atât la nivel naţional, cât şi internaţional.

Sursă foto: facebook

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

(Video) Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii: Credință, tradiție și speranță

Tradiții și obiceiuri de Izvorul Tămăduirii Astăzi, prima vineri după...

Atenție, constănțeni! Apă oprită în mai multe zone din municipiu

Lucrări de amploare la rețeaua de apă din Constanța:...

Atenție la escroci! Noi tentative de fraudă telefonică în numele ANAF

AVERTISMENT: continuă apelurile telefonice frauduloase ale unor persoane care...

(Foto) Explozie de nume mari la NIBIRU: Ja Rule, The Martinez Brothers și Eve vin pe litoral!

NIBIRU: 90 de artiști și festivaluri noi, în cel...