Medhouse banner

OMD Mamaia – Constanța a semnat contractul de achiziție pentru elaborarea strategiei de marketing a destinației

Date:

În luna august a acestui an, Organizația de Management al destinației Mamaia – Constanța anunța că va elabora și implementa strategia de dezvoltare și marketing turistic la nivel local.

Organizația a semnat contractul de achiziții pentru serviciile de realizare a strategiei cu firma BrandBerry din Brașov.

Implementarea strategiei de dezvoltare și marketing turistic are rolul de a duce la îmbunătățirea serviciilor oferite, a imaginii destinației și la extinderea sezonului turistic:

„Realitatea ultimilor ani ne-a arătat că destinația Mamaia – Constanța are nevoie de o abordare nouă, una îndrăzneață și în pas cu vremurile pe care le traversează turismul mondial. Aceasta direcție poate fi identificată numai printr-o consultare deschisă a operatorilor din turism, autorităților, dar mai ales a turiștilor care vin an de an să viziteze Constanța.”, a precizat Călin Ilie, expert turism BrandBerry.

Reprezentanții Organizației de Management al destinației Mamaia – Constanța spun că acest pas reprezintă o obligație asumată în dosarul de avizare la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, al OMD-ului local:

„Am încredere în profesionalismul noului partener contractual, așteptăm cu nerăbdare întâlnirile cu toți factorii interesați din destinația Mamaia-Constanța și bineînțeles, interpretarea datelor. Este evident faptul că avem nevoie de o strategie de marketing turistic, iar procedura de achiziție a urmat toți pașii legali. La baza selecției a stat criteriul prețului cel mai mic, combinat cu portofoliul și profesionalismul firmei.”, a adăugat George Măndilă, președinte al Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța.

Destinația Mamaia – Constanța este una dintre cele mai cunoscute din România și tocmai acest aspect transformă proiectul de realizare a strategiei de marketing într-o mare provocare:

„Avem încredere că experiența noastră ne va conduce pe drumul cel bun în găsirea unei soluții care să ofere unitate în comunicarea destinației Mamaia- Constanța, dar care să respecte în același timp specificul particular al obiectivelor turistice din destinație.”, este de părere Romulus Oprică, sociolog.

Elaborarea strategiei va începe la 1 noiembrie, iar finalizarea ei ar trebui să aibă loc în luna martie a anului viitor, având o durată de aplicare de 6 ani, din 2024 și până în 2029 inclusiv.

Totodată, reprezentanții companiei BrandBerry au precizat că elaborarea strategiei va deține un calendar de activități, care va include mai multe etape: analiza informațiilor disponibile public despre destinație, o serie de cercetări cantitative de măsurare a percepției și așteptărilor stakeholderilor (autorități, operatori din industria ospitalității și turiști), identificarea unor exemple de bune practici din destinații similare, interviuri și focus-grupuri de calibrare a strategiei.

spot_img
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului, instituției care a transmis informarea ori persoanelor (fizice/juridice) care au contribuit la realizarea lui, prin acordarea de informații, declarații, documente justificative etc.

Din acest motiv, publicația Stirilemedia.ro nu își asumă răspunderea pentru informațiile și detaliile publicate de autori, cu atât mai mult a celor ce au mențiunea DIN SURSE. Acestea reprezintă informații furnizate de terțe persoane, incluisv sub protecția anonimatului (la solicitarea lor).

Conținutul website-ului este destinat exclusiv informării publice și conține informații care nu sunt denaturate, cu excepția articolelor de tip pamflet în care se face această precizare. Copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conținutului acestui website (în limita a 500 de caractere, fără a cita sursa) este interzisă. Atenție! La articolele DIN SURSE, pentru exploatarea conținutului este obligatorie citarea sursei de 3 ori pe parcursul scrierii, cu link către publicația ȘtirileMedia.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că toate comentariile la articole sunt moderate, pentru a evita injuriile, calomniile, informațiile false, motiv pentru care vă încurajăm să comentați folosind un limbaj decent, evitând atacuri la persoană și informații false.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Distribuie postarea:

Abonează-te

Cele mai citite

Articole similare

Acțiune de amploare pe drumurile din Constanța. Peste 50 de polițiști rutieri au verificat pietonii și bicicliștii

Polițiștii constănțeni au aplicat peste 180 de amenzi La data...

Atenție, transportatori! Intervalele orare în care sunt interzise vehiculele grele pe ruta București-Constanța

Restricții de circulație pentru vehiculele de peste 7,5 tone...

Restricții de circulație în Constanța pentru Turul Dobrogei. Ce străzi vor fi închise pe 3 mai

Turul Dobrogei 2026 revine în calendarul competițional. Restricții de...