Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a dispus trimiterea în judecată, în stare de control judiciar, a unui bărbat acuzat de săvârșirea unor infracțiuni de ultraj judiciar, conform prevederilor legale.
Potrivit informațiilor furnizate într-un comunicate de presă, bărbatul în cauză ar fi trimis mai multe mesaje de amenințare prin poșta electronică către adresa Curții de Apel Constanța, vizând patru judecători care lucrau la dosare în care inculpatul era implicat.
Amenințările, extrem de grave și violente, au inclus promisiuni de aplicare a unor pedepse violente, atât pentru judecători, cât și pentru familiile acestora.
Inculpatul a afirmat că îi va judeca el pe judecători şi pe familiile lor, că nu va avea niciun fel de milă faţă de ei, că pedepsele pe care el le va aplica vor fi deosebit de aspre.
Potrivit comunicatului de presă, inculpatul le-a transmis magistrațior că „îi va vâna şi îi va face să simtă cel mai cumplit coşmar al lor, învederându-le că o armă de foc se poate procura cu uşurinţă”.
Inculpatul pare să fi fost determinat să-și atingă scopurile prin intimidare și constrângere, în încercarea de a influența deciziile instanței în favoarea sa.
Un aspect particular al cazului este faptul că inculpatul a cerut suma de 100.000 de lei cu titlul de daune morale, având ca țintă patru persoane implicate în litigii cu acesta.
